Gaming-ul a ajuns la alt nivel în prezent. Oamenii investesc timp şi bani grei în outfit-uri, skin-uri, arme şi multe altele.

Spre exemplu, două dintre cele mai populare jocuri, Dota 2 şi CS GO au lucruri care costă peste 1.000 de euro. 

Dacă ai crezut că acestea sunt scumpe, află că se poate şi mai bine decât atât.

  • Pe locul întâi se află Stadium Events (NES), un joc lansat în 1986 care a costat peste 50.000$ copia.

 

  • Gamma Attack (Atari 2600) se situează pe locul doi. A fost lansat 1982 şi o singura copie a costat cca. 50.000$

 

  • Locul trei este ocupat de Air Raid ( Atari 2600), un joc care a fost lansat în 1983 şi a costat 33.433 $ copia.

 

După acestea au urmat Tetris (Sega Genesis) din 1989 cu 20.000$ copia, Red Sea Crossing (Atari 2600) cu 10.000 şi multe altele sub acest prag.

Acestea sunt jocuri din antichitate, core au costat enorm. Deşi nu par că fac multe acum, pe vremea aceea, gamerii erau înnebuniţi după ele.

 

„Sincer să fiu, îmi aduc aminte că jucam pe HC, aşa se numea calculatorul personal prin anii 80”, spune un ex-gamer, Cătălin. 

„Unele jocuri chiar au fost aduse pe HC şi erau cum erau. Acum mi se par naive, pixelii aia foarte mari, controlul era pe aici, pe colo, complicat. Dar, au parfumul lor. Imi aduc aminte cu drag de ele. E drept, că dacă le compari cu ce e astăzi, e diferenţă ca de la cer la pământ”, mai spune ex-gamer-ul. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/profimedia-0365784724.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/profimedia-0365784724-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Gaming-ul a ajuns la alt nivel în prezent. Oamenii investesc timp şi bani grei în outfit-uri, skin-uri, arme şi multe altele. Spre exemplu, două dintre cele mai populare jocuri, Dota 2 şi CS GO...