Imaginea articolului Gheorghe Nichita, fostul primar de Iaşi, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

Gheorghe Nichita, fostul primar de Iaşi, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au desfiinţat, în parte, sentinţa penală pronunţată în 2017 de Tribunalul Bucureşti şi l-au condamnat pe fostul primar din Iaşi la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În plus, instanţa a decis să confişte sumele de bani oferite drept mită de inculpaţii Tiberiu Urdăreanu şi Iulius Gabriel Mardarasevici.

În decembrie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Gheorghe Nechita, pe preşedintelui grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, pe vicepreşedintele UTI Mihail Tănăsescu şi pe directorul companiei Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.

Sunt acasă. Aştept să fiu sunat şi îmi fac bagajul, a spus Gheorghe Nichita pentru MEDIAFAX.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...