Poliţia Metropolitană a spus că acuzaţiile se referă la patru incidente separate care ar fi avut loc în perioada iulie 2019 – ianuarie 2020.

Sunday Times, care a relatat prima dată povestea, a scris că reclamanta, o tânără în jur de 20 de ani, susţine că parlamentarul a agresat-o, a forţat-o să întreţină relaţii sexuale şi a lăsat-o atât de traumatizată încât a trebuit să meargă la spital.

Poliţia Metropolitană a declarat că a lansat o anchetă în legătură cu acuzaţiile.

“Vineri, 31 iulie, la Serviciul Metropolitan de Poliţie au fost depusă o declaraţie privind patru incidente separate care presupun acuzaţii de infracţiuni sexuale şi agresiune”, se arată într-un comuniat de presă.

“Un bărbat din anii 50 de ani a fost arestat sâmbătă, 1 august, sub suspiciunea violului. A fost eliberat pe cauţiune”, a mai transmis Poliţia londoneză

Partidul Conservator a transmis că „tratează toate acuzaţiile de această natură extrem de serios”, dar a refuzat să comenteze mai mult, având în vedere că poliţia se ocupă de acest caz.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/londra-publimedia-shutterstock.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/londra-publimedia-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţia Metropolitană a spus că acuzaţiile se referă la patru incidente separate care ar fi avut loc în perioada iulie 2019 - ianuarie 2020. Sunday Times, care a relatat prima dată povestea, a scris...