Imaginea articolului Studiu: Copiii mai mici de 5 ani pot transmite mai uşor noul coronavirus decât adulţii

Studiu: Copiii mai mici de 5 ani pot transmite mai uşor noul coronavirus decât adulţii

Copiii sub 5 ani infectaţi cu noul coronavirus pot avea o încărcătură virală de 100 de ori mai mare decât a adulţilor, arată un studiu recent publicat într-o revistă de pediatrie din SUA şi care contrazice teoriile de până acum.

Acest lucru înseamnă că cei mici sunt un factor principal de transmitere. 

Probele au fost colectate în perioada martie – aprilie de la diverşi pacienţi din Chicago. Cercetătorii spun însă că este nevoie în continuare şi de alte studii care să arate exact gradul de contagiozitate la copii.

Doctorul John Torres atrage atenţia că de acest studiu ar trebui să ţină cont şi autorităţile care trebuie să ia în calcul dacă şcolile ar trebui să-şi redeschidă porţile şi cum se poate face acest lucru în siguranţă.
 

„Cred că studiul ar trebui să-i facă pe oameni să se gândească măcar o secundă la ce măsuri trebuie luate pentru a redeschide şcolile. Nu putem presupune că copiii nu primesc sau nu răspândesc coronavirus”, a declarat dr. John Torres.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...