Ai ales să studiezi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi te întrebi cum va fi faculatea în vreme de pandemie? Rectorul David David vine cu soluţii pentru cei ca tine care ard de nerăbdare să înceapă viaţa de studenţie. El vrea ca noul an universitar să urmeze un sistem hibrid în care studenţii de anul întâi şi cei din an terminal, din zonele experimentale şi vocaţionale să îşi desfăşoare seminariile şi lucrările în varianta clasică, cu respectarea condiţiilor de siguranţă. Pentru ceilalţi ani de studiu şi pentru celelalte domenii, cursurile, seminarele şi laboratoarele vor avea loc online. Decizia finală însă, va fi anunţată în septembrie, dacă planul va fi acceptat de Ministerul Educaţiei.

“Este un sistem hibrid care combină varianta clasică unde se poate, cu varianta online şi  în acelaşi timp vrem cu acest demers să venim cu o nouă pedagogie universitară. Adică la cursuri aş vrea să nu mai prezentăm cursurile în varianta clasică, să le dăm studenţilor cunoştinţe care există oriunde online. Ei să trebuiască să citească înainte şi când vin la curs, să discutăm critic despre cunoştinţele respective, să clarificăm lucrurile care poate sunt mai puţin clare.”, a spus Daniel David, rectorul UBB.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/rector-ubb.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/rector-ubb-300x273.pngrootstireaUncategorised
Ai ales să studiezi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi te întrebi cum va fi faculatea în vreme de pandemie? Rectorul David David vine cu soluţii pentru cei ca tine care ard de nerăbdare să înceapă...