România nu mai apare pe “lista verde” publicată de autorităţile slovene, astfel că persoanele ce ajung în Slovenia din ţara noastră trebuie să se izoleze, timp de 14 zile, la hotel sau în altă locaţie desemnată. Măsura a intrat de azi în vigoare şi este valabilă şi pentru persoanele venite din Bulgaria, Luxemburg şi câteva regiuni ale Spaniei, printre altele. 

Includerea României pe “lista roşie” de către Guvernul sloven vine odată cu creşterea numărului de infectări cu COVID-19 la noi în ţară. La rândul său, Italia a anunţat că prelungeşte, cu zece zile, restricţiile aplicate persoanelor ce vin din România şi Bulgaria, autorităţile temându-se că românii care se pregătesc de concediu ar putea aduce în Italia un nou val de infectări.  

Şi românii care merg în Belgia au parte de noi reguli, începând de mâine. Concret, toate persoanele care călătoresc în scop turistic vor fi obligate să completeze anterior intrării pe teritoriul Belgiei formularul online, Passenger Locator Form, care poate fi accesat aici

În schimb, autorităţile de la Sofia au decis că românii nu trebuie să mai prezinte la graniţa bulgară declaraţia pe propria răspundere prin care confirmau că au luat la cunoştinţă şi îşi asumă riscurile privind COVID-19, astfel că românii îşi pot face vacanţele în Bulgaria fără limitări, cel puţin pentru moment.

În ultimele săptămâni, tot mai multe ţări au impus restricţii de călătorie persoanelor ce vin din România. În timp ce unele interzic complet accesul românilor (cazul Ciprului, Lituaniei, Finlandei sau Danemarcei, mai nou), altele impun măsura izolării: Marea Britanie, Irlanda, Norvegia, Estonia sau Letonia. De asemenea, există şi ţările care condiţionează accesul românilor de prezentarea unui rezultat negativ al testului COVID-19. Printre acestea sunt Grecia (indiferent de modalitate de intrare, pe cale rutieră sau aeriană), Austria, Ungaria, Rusia sau Slovacia. Condiţiile diferă de la caz la caz şi sunt detaliate aici

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0505372731.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0505372731-300x300.jpgrootstireaUncategorised
  România nu mai apare pe 'lista verde' publicată de autorităţile slovene, astfel că persoanele ce ajung în Slovenia din ţara noastră trebuie să se izoleze, timp de 14 zile, la hotel...