Vrei o pisică dar fie eşti alergic, fie în clăditrea ta nu sunt admise animale de companie, fie, pur şi simplu, nu vrei să-ţi asumi o asemenea răspundere. Am o soluţie pentru tine. Se numeşte Petit Qoobo şi este o pisică robot.

E drept că seamănă mai puţin cu o pisică şi mai mult cu o pernă. Însă Petit Qoobo face aproape tot ce face o pisică: toarce, dă din coadă, îi poţi simţi chiar bătăile inimii. E pufoasă, dar hipoalergenică, n-are toane şi nu te scoală la 5 dimineaţa mieunând a foame. Iniţial a fost creată în scop terapeutic, pentru persoanele vârstnice, dar ideea a prins şi, cei care, dint-un motiv sau altul, nu pot avea o pisică reală, s-au orientat către Petit Qoobo.

Mădălina vede avantajele soluţiei, dar n-ar renunţa la pisicuţa ei.

Mădălina, proprietar de pisică: La pisică e fascinant să vezi acel mers elegant de felină. Această pisică robot arată aşa, ca o pernă puţin mai mare. Dar vine şi cu avantaje: nu te mai trezeşte noaptea din somn pentru că are chef de joacă, nu mai plânge după mâncare, nu trebuie să cureţi litera, aşa că în casă va mirosi mult mai bine si nu mai trebuie să-ţi mituieşti prietenii ca să-ţi ţină pisica atâta vreme cât eşti plecat în vacanţă. Dar eu niciodată nu aş înlocui un suflet cu o pisică robot. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/cat.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/cat-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Vrei o pisică dar fie eşti alergic, fie în clăditrea ta nu sunt admise animale de companie, fie, pur şi simplu, nu vrei să-ţi asumi o asemenea răspundere. Am o soluţie pentru tine. Se numeşte Petit ...