Turcan a spus, luni, la o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţia Oraşelor din România (AOR), că e nevoie de un front comun cu autorităţile locale, în perspectiva începerii anului şcolar.

„Guvernul lucrează pe mai multe scenarii. Noi ne dorim revenirea la o viaţă normală şi dacă condiţiile epidemiologice să ne permită reluarea cursurilor anului şcolar faţă în faţă. Avem, însă, şi alte scenarii care să aducă elementele de predare online în diferite proporţii şi dacă vom apela şi la predarea online sau la învăţarea faţă în faţă, împreună cu dumneavoastră, cei care investiţi în infrastructura şcolară, va trebui să luăm măsuri astfel încât în şcoli, în clase să fie condiţii de distanţare pentru elevi, să suplimentăm spaţiile de predare, astfel încât să avem şi partea de securitate sanitară pentru copii, cât şi partea de calitate a serviciilor educaţionale, de care se ocupă Ministerul Educaţiei”, a spus Turcan.

Şcolile au fost închise în România, la jumătatea lunii martie. Recent, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a spus că este posibil ca elevii să revină parţial la unităţile de învăţământ, începând din septembrie. Astfel, o parte dintre elevi vor veni fizic la şcoală, iar o altă parte va face cursuri online.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/copii-tableta-octav-ganea.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/copii-tableta-octav-ganea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Turcan a spus, luni, la o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţia Oraşelor din România (AOR), că e nevoie de un front comun cu autorităţile locale, în perspectiva începerii anului şcolar. „Guvernul lucrează pe mai multe...