Publicistul Ion Cristoiu demontează tonul triumfalist şi propaganda ţesută de regimul Iohannis în jurul celor 80 miliarde de euro de la UE, aratând că specialişti precum Adrian Câciu spun că şeful statului nu prea are motive de laudă, mergând la Bruxelles fără arme şi putere de negociere, suma obţinută fiind mai mică în realitate. Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“Joi, seara în România a parvenit ştirea că Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie prin care avertizează Consiliul şi Comisia că nu va vota acordul adoptat de liderii europeni la capătul a patru zile şi patru nopţi dramatice de negocieri. Rezoluţia cere ca Acordul să fie rediscutat în Consiliu. Nu cred că Uniunea Europeană va rămîne pînă la urmă fără un Acord. Ar însemna prăbuşirea UE. Iar prăbuşirea UE ar însemna şi dispariţia Parlamentului european; ceea ce ar fi dispariţia funcţiei de europarlamentar. Membrii Parlamentului ar rămîne fără salarii şi fără pensii. Cînd se va pune aşa problema mai mult ca sigur rebeliunea împotriva Acordului se va muia.

Asta nu înseamnă că venirea banilor de la Bruxelles nu va fi destul de complicată pentru România, ca şi pentru toate statele sărace ale Uniunii, bucuroase că statele bogate au admis să-şi rupă de la gură şi să dea şi statelor din Est şi din Sud.

Chiar Consiliul, la presiunea Grupului Zgîrciţilor, a pus în Acord multiple proceduri menite pînă la urmă a face dificilă obţinerea banilor promişi. De altfel, chiar şi fără Rezoluţia Parlamentului, oamenii lucizi din România s-au străduit să facă faţă campaniei propagandistice declanşate de Guvern, de Preşedinţie, de liderii PNL potrivit căreia români se pot întoarce pe partea cealaltă în somnul lor de pe cuptor pentru că de Preşedintele tocmai a aterizat cu un avion cargo plin cu euro. Tonul l-a dat Klaus Iohannis, care, la finele reuniunii, într-o conferinţă de presă pe picior, a prezentat lungimea fără precedent a reuniunii ca avîndu-şi cauza în grija liderilor europeni ca România să primească 80 de miliarde de euro. Grijă, evident determinată de personalitatea lui Klaus Iohannis:

În deschiderea şedinţei de Guvern, Ludovic Orban pe post de Constantin Dăscălescu al lui Klaus Iohannis a simţit nevoia unei cîntări a victoriei:

.

Divizia presă s-a prins rapid în Hora Bucuriei dansate prin titluri pompoase. Toate vorbind de măreaţa victorie a politicii externe duse de Klaus Iohannis.

Invitat la cristoiuTv, economistul vedetă Adrian Câciu a reuşit rara performanţă de a mă face şi pe mine să pricep chestiunile economice ale momentului. Fireşte, asta s-a întîmplat fără ca distinsul să coboare ştacheta explicaţiilor ştiinţifice la nivelul popularizării de bodegă. Spun şi pe mine, deoarece în viaţă nu m-am împăcat cu abstracţiunile filosofice (nu m-a pasionat Hegel sau Kant, deşi am făcu facultatea de filosofie), cu formulele matematice şi cu noţiunile de economie. Interviul a avut loc în 23 iulie 2020. N-aveam cum în aceste condiţii să nu discutăm despre campania angajată de Guvern, de Preşedinţie, de partidul de guvernămînt pentru a prezenta recent încheiatul Consiliu european ca o nouă victorie a politicii externe duse de Klaus Iohannis. Adrian Cîciu a ţinut să sublinieze primitivismul propagandei despre măreaţa Victorie de la Bruxelles. Locul tonului calm, cumpătat, l-a luat tonul trîmbiţat al discursului oficial:

Au fost mai multe jocuri care s-au făcut. De aceea zic că s-a luptat cît s-a putut, depinde de la ce nivel am plecat noi. Noi nu am avut foarte multe dorinţe în lupta asta pentru bani.

Ce nu mi-a plăcut la această laudă, să fi spus asta a fost situaţia, atît am putut. Eu aş fi venit mai smerit, am obţinut nişte bani, sînt bani în plus, că luăm, nu dăm. E o bătaie de joc faţă de munca doamnei Corina Creţu. Cît a fost ea comisar, cu toate bunele şi relele ei, că nu o evaluez eu din punct de vedere politic, dar s-a luptat să obţinem vreo 7 miliarde în plus la coeziune. Din păcate, acum vreo 4 i-am pierdut la coeziune.

Au fost nişte negocieri la care noi nu am avut arme, putere de negociere.

S-a spus că au luat 80 de miliarde, dar de fapt erau 63, că restul erau împrumuturi. Domnul preşedinte spune că putem să luăm bani şi în 2020. Da, putem să luăm din alt împrumut. Nimeni nu vine acum să ne aducă un euro suplimentar.

Noi nu ne trezim, că ne place foarte mult această laudă: noi am făcut, noi am dres. Dar pentru banii despre care se discută de două luni, 33 de miliarde (împrumuturi şi granturi), ţara trebuie să depună un plan de redresare. Problema este că nu s-a lucrat la acel plan.

Haideţi să intrăm în acea Românie normală. Asta trebuia să spună, cu sinceritate: avem de luat banii ăştia, dar trebuie să facem stînga, dreapta, înainte, culcat. Asta ar trebui să facem, nu cred că ar pierde nimeni. Să vinzi iluzii e cel mai dezastruos lucru pentru o naţiune, pentru că atunci cînd îşi revine din dezamăgire se răscoală şi rişti să ai alte probleme.>

La întoarcerea unui alt preşedinte dintr-o călătorie în străinătate în propaganda de partid se declanşa o campanie răsunătoare menită a prezenta momentul de politică externă ca o nouă Victorie a Marelui înţelept care era Nicolae Ceauşescu. Pentru a dovedi asta se luau articole din ziare obscure din ţările vizitate, cele mai multe oficiale şi se decupau pasajele care vorbeau despre Înaltul Oaspete. Din nenorocire pentru Klaus Iohannis despre bătălia dusă de el la Consiliu nu s-a scris nimic în presa din afară. Dacă aş fi în locul lui Klaus Iohannis l-aş da afară pe directorul SIE pentru un asemenea insucces al instituţiei pe care o conduce”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/cristoiu-33.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/cristoiu-33-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Publicistul Ion Cristoiu demontează tonul triumfalist şi propaganda ţesută de regimul Iohannis în jurul celor 80 miliarde de euro de la UE, aratând că specialişti precum Adrian Câciu spun că şeful statului nu prea are motive...