Valoarea medie de piaţă a producătorului de maşini electrice pe parcursul a şase luni a crescut marţi la mai mult de 150 de miliarde de dolari, potrivit datelor culese de Bloomberg, în pofida scăderii preţului acţiunilor companiei.

Asta înseamnă că Musk poate să-şi exercite acum dreptul a cumpăra încă 1,69 milioane de acţiuni Tesla, deşi trebuie să aştepte cel puţin cinci ani înainte să le poată vinde. Acţiunile pot fi cumpărate la un preţ de exercitare de 350,02 USD, ceea ce înseamnă că ar avea un câştig de 2,1 miliarde de dolari dacă ar cumpăra şi ar putea vinde acţiunile.

Musk a deblocat prima tranşă a bonusului în luna mai, când valoarea medie de piaţă la şase luni a firmei Tesla a depăşit 100 de miliarde de dolari. Acţiunile companiei s-au dublat de atunci, iar compania valorează acum mai mult decât companiile Toyota, Volkswagen şi Hyundai la un loc.

Pachetul de compensaţii al lui Musk – cel mai mare încheiat vreodată între un CEO şi un consiliu de administraţie – include opţiuni de 20,3 milioane de acţiuni, împărţite în 12 tranşe, care ar putea aduce fondatorului peste 50 de miliarde de dolari dacă toate obiectivele sunt îndeplinite, potrivit estimărilor Tesla.

Acţiunile Tesla au crescut miercuri cu 1,1% la New York, câştigul din acest an al companiei fiind de 279%.

Pentru ca Musk, în vârstă de 49 de ani, să deblocheze a treia tranşă, Tesla trebuie să atingă o valoare media a companiei la şase luni, de 200 de miliarde de dolari, sau să înregistreze venituri de 35 de miliarde de dolari, sau profit EBITDA (înainte de a scădea amortizarea, dobânzile şi cheltuielile cu impozitul pe profit) de 3 miliarde de dolari pe parcursul a patru trimestre consecutive. Ultimul bonus îi va spori averea lui Musk la 74 de miliarde de dolari în indicele Bloomberg al miliardarilor.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/dfsds-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/dfsds-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Valoarea medie de piaţă a producătorului de maşini electrice pe parcursul a şase luni a crescut marţi la mai mult de 150 de miliarde de dolari, potrivit datelor culese de Bloomberg, în pofida scăderii preţului acţiunilor...