Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” se află în prima linie de luptă împotriva COVID-19, aşadar UNICEF dă o mână de ajutor, dăruind spitalui 20 de concentratoare de oxigen.  

 

Cele 20 de seturi de echipamente distribuite vor fi utilizate în tratarea pacienţilor internaţi diagnosticaţi  cu noul coronavirus.

 

Acestea se adaugă celorlalte echipamente de protecţie livrate de UNICEF de la începutul pandemiei de COVID-19 profesioniştilor din prima linie din România, inclusiv către asistenţi medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenţi şi lucrători sociali, care merg pe teren în sprijinul copiilor dezavantajaţi, se arată în comunicatul remis Mediafax.

 

 UNICEF specifică faptul că, în România, a distribuit, începând cu luna aprilie: 600.000 de măşti de protecţie, 241.000 de mănuşi de unică folosinţă, 15.000 de flacoane cu dezinfectant, cât şi teste de detectare a SARS-CoV-2, termometre, ochelari şi halate de protecţie.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/unicef-un96-bals-delivery.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/unicef-un96-bals-delivery-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” se află în prima linie de luptă împotriva COVID-19, aşadar UNICEF dă o mână de ajutor, dăruind spitalui 20 de concentratoare de oxigen.   ...