Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, i-a numit pe cei ce se opun vaccinării „nebuni”. „Sunt o mulţime de anti-vaxxers acum, nu? Sunt nebuni”, a declarat Johnson. El a spus că toată lumea ar trebui să facă un vaccin împotriva gripei, iarna aceasta, în contextul unui alt vârf de COVID, iar pregătirea unui program de imunizare e prioritară. 

Experţii spun că probabilitatea ca un copil să aibă toate vaccinurile recomandate făcute pâna la vârsta de cinci ani e mai mică de 20%. Acum câteva luni, când Parlamentul României a luat în discuţie proiectul pentru vaccinarea obligatorie, zeci de oameni au protestat, în faţa instituţiei.

Angajaţii din domeniul Sănătăţii spun că, în perioada pandemiei, s-a încercat imunizarea copiilor.

Premierul Boris Johnson este de părere că trebuie să existe un program amplu de imunizare. 

„Trebuie să facem un program masiv, fiindcă iarna asta vom avea tot felul de presiuni. Probabil, mă tem, vom avea o renaştere a ameninţării COVID. Şi apoi, când toată lumea va prezenta simptome ale gripei şi ale COVID, în acelaşi timp, va fi o presiune foarte mare. Avem în vedere, în primul rând, şcolarii, femeile însărcinate, oamenii de peste 65 de ani, iar apoi vom extinde pentru cei cu vârsta cuprinsă între 50 şi 65 de ani”, a declarat acesta.  

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0492673247-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/profimedia-0492673247-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, i-a numit pe cei ce se opun vaccinării „nebuni”. „Sunt o mulţime de anti-vaxxers acum, nu? Sunt nebuni”, a declarat Johnson. El a spus că toată lumea ar trebui să facă un...