Sondajul din 15-21 iulie a arătat că 46% dintre alegătorii înregistraţi au declarat că îl vor susţine pe Biden în alegerile din 3 noiembrie, în timp ce 38% îl vor vota pe republicanul Trump. Restul de 16% sunt fie indecişi, fie intenţionează să susţină un candidat terţ, fie nu vor vota.

Atât campania lui Biden, cât şi cea a lui Trump îşi propune să ajungă la al treilea grup de alegători încă indecişi, fapt ce ar putea duce la o confruntare strânsă între cei doi candidaţi.

Sondajele Reuters/Ipsos din 2016 au constatat că preferinţele alegătorilor erau împărţite în mod egal în acea vară între Trump şi candidatul democrat de atunci, Hillary Clinton, în rândul alegătorilor înscrişi pe liste, iar în ziua alegerilor, Trump a câştigat majoritatea alegătorilor care au declarat că s-au decis în ultima săptămână.

Anul acesta, sondajul a constatat că 61% dintre alegătorii indecişi au declarat că îl vor susţine pe Biden dacă ar trebui să aleagă, în timp ce 39% l-ar vota pe Trump.
70% dintre alegătorii nehotărâţi spun că dezaprobă modul în care guvernează Trump, iar 62% cred că economia SUA nu a fost bine gestionată.

Acest grup pare a fi profund preocupat şi de situaţia provocată de noul coronavirus, care a ucis mai mult de 141.000 de americani şi a silit milioane de oameni să rămână fără locuri de muncă.

Când au fost întrebaţi care ar fi cel mai important factor care le determină decizia de a vota, 34% au declarat că sunt în căutarea unui candidat care are „un plan solid pentru a ajuta naţiunea să-şi revină”.

Un procent de 24 dintre alegători a spus că doreşte pe cineva care poate „restabili încrederea în guvernul american” şi 12% au spus că doresc un candidat care este „puternic în domeniul asistenţei medicale.” Biden a fost considerat în mod constant drept cel mai bun candidat atunci când s-au luat în calcul toate aceste trei aspecte.

Sondajul Reuters/Ipsos a arătat, de asemenea, că doar 38% din public sprijină modul în care Trump gestionează criza provocată de coronavirus.

Trump, care până pe 12 iulie nu a apărut în public purtând mască, a insistat ca firmele să se redeschidă cu mult înainte ca experţii din domeniul sănătăţii să spună că acest lucru este unul sigur. Trump a părut să-şi schimbe tonul în acest sens săptămâna aceasta, încurajându-i pe americani să poarte o mască dacă nu pot menţine distanţa fizică faţă de concetăţenii lor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/hepta-4796056-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/hepta-4796056-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sondajul din 15-21 iulie a arătat că 46% dintre alegătorii înregistraţi au declarat că îl vor susţine pe Biden în alegerile din 3 noiembrie, în timp ce 38% îl vor vota pe republicanul Trump. Restul de...