Imaginea articolului Ion Cristoiu: Trăim într-o realitate transpartinică, de cumetrie politică între toate partidele

Ion Cristoiu FOTO Mediafax

Publicistul Ion  Cristoiu afirmă că insistenţele PSD ca Parlamentul să stabilească data alegerilor legislative prin depunerea unui nou proiect de lege, deşi CCR a decis că acesta este un atribut al Executivului, ascunde o manevră periculoasă de transferare a costurilor de imagine ale Guvernului asupra Parlamentului.

Ion Cristoiu spune că pentru a afla de ce PSD a insistat cu un nou proiect de lege, care să prevadă că data alegerilor legislative e stabilită de Parlament, trebuie să ne amintim de legea carantinării şi izolării, care a fost votată cot la cot de PNL şi PSD.

  • „Răspunsul îl dă cazul legii carantinării. unde este o ciudăţenie. Nu cred că la Guvern sunt oameni atât de prost pregătiţi juridic încât să facă un proiect de lege cum a fost cel cu carantina care era groaznic. Din start era şi prost făcut şi cu multe abuzuri. Când a ajuns la Camera Deputaţilor şi apoi la Senat, la perfectarea lui au lucrat şi cei de la PNL. Normal era parlamentarii PNL să primească indicaţii că legea e a Guvernului şi nu se umblă pe ea. De data aceasta ei au lucrat cot la cot şi chiar au votat. Teoretic, parlamentarii PNL au votat împotriva propriului Guvern, că Guvernul a trimis legea”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu spune că, pornind de la cazul legii carantinării, suspectează o înţelegere prin care toate relele să fie puse pe seama Parlamentului.

  • „Ceea ce mă face pe mine să suspectez următoarea manevră: cu acceptul PSD se trimite la Parlament o lege dinadins cu foarte, foarte, foarte multe abuzuri şi Parlamentul lucrează pe această lege şi ea iese cu mai puţine abuzuri. Asta a fost tehnica. Guvernul a fost poliţistul rău, iar Parlamentul poliţistul bun. Şi-atunci lumea spune aţi văzut, dacă nu era majoritatea pesedistă era jale. În felul acesta are loc o şmecherie: în înţelegere, Guvernul pune pe umerii Parlamentului responsabilitatea. Din punct de vedere electoral, a pune pe seama Parlamentului toate grozăviile nu înseamnă nimic, oricum el e înjurat. Când îşi asumă Guvernul e o mare problemă. Guvernul pare că e la putere, el conduce şi nu e bine. Şi atunci, cred că acest lucru este şi cu alegerile”, a declarat publicistul.

Ion Cristoiu susţine că această manevră prin care costurile de imagine sunt preluate de Parlament, mai ales în contextul prelungirii crizei coronavirusului, fac parte dintr-o înţelegere, tip cooperativă, care datează dinainte de alegerile prezidenţiale.

  •  „Şi parlamentarele se vor desfăşura după părerea mea într-o isterie (…)Şi atunci Parlamentul face brusc un proiect de lege, pune alegerile nu ştiu când şi Guvernul va spune deci este o manevră periculoasă de preluare de către Parlament a unor legi, proiecte, decizii care luate de Guvernul PNL l-ar costa enorm, şi un cost care se vede. La Parlament nu se vede, nu pierde niciun partid, că e Parlamentul cu p mare. De fapt trăim într-o realitate transpartinică, de cumetrie politică între toate partidele. Pentru electorat, se ceartă, dar există telefoane chiar mobile şi poţi să suni pe ăla şi pe ală şi de fapt acolo unde era o bătălie era o înţelegere. Cred că înţelegerea e de vreun an, poate înainte de prezidenţiale, ca la cooperativa din fotbal: anul acesta câştigă PNL şi la locale, şi la parlamentare. Înţelegerea este să nu piardă atât PSD încât să cadă dl, Ciolacu. Şi că e o înţelegere arată, cum remarca dl Sorin Grindeanu, miercuri seara la Cristoiu TV, PSD nu vorbeşte de câştigarea alegerilor, nu zice, măcar de figuraţie”, a subliniat jurnalistul

„Trebuie să fim atenţi. Pe dedesubtul acestui fum, spectacol de sunet şi lumini, bătălii politice, moţiuni, sunt afacerile, clientele de cumetrie, fiecare rezolvă, şi ăla din Opoziţie, şi ăla de la putere”, a mai spus Ion Cristoiu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...