Iohannis apare într-una dintre fotografii alături de mai mulţi lideri europeni printre care şi Emmanuel Macron şi premierul danez Mette Frederiksen care poartă mască.

Intr-o altă ipostază, Iohannis a fost surprins fără mască pe holuri.

Potrivit Administraţia Prezidenţială preşedintele României a ales să nu poarte mască în unele situaţii, chiar dacă se afla într-un spaţiu închis, deoarece aceast aspect era opţional.

Punctul de vedere transmis de Administraţia Prezidenţială:

“Administratia Prezidentiala: În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfăşurat în condiţii maxime de siguranţă sanitară, însă purtarea măştii în cadrul şedinţelor plenare, cât şi în alte formate restrânse, a fost opţională, şi nu obligatorie, aşa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video şi din fotografiile realizate pe durata Consiliului. Cu toate acestea, pe parcursul celor 4 zile şi 4 nopţi de negocieri intense, Preşedintele României, la fel ca şi alţi lideri europeni, a folosit masca de protecţie, existând doar unele excepţii punctuale, cu durată limitată”.

Liderii europeni, care s-au întâlnit la Bruxelles, la summitul UE, au ajuns la un consens şi vor acorda un ajutor de urgenţă de 750 de miliarde de euro.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/569f9eb7-db82-0043-be2e-ad4f5503dac2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/569f9eb7-db82-0043-be2e-ad4f5503dac2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Iohannis apare într-una dintre fotografii alături de mai mulţi lideri europeni printre care şi Emmanuel Macron şi premierul danez Mette Frederiksen care poartă mască. Intr-o altă ipostază, Iohannis a fost surprins fără mască pe...