Facebook şi Google au funcţionat o bună perioadă de timp ca un fel de „vitrine” cu ştiri pentru utitilizatorii celor două platforme. Adică oamenii puteau alege dintr-o mulţime de titluri de ştiri şi puteau citi orice îşi doreau din întreaga lume, pe gratis.

 

Acest lucru îi nemulţumeşte pe jurnalişti. Presa tradiţională s-a plâns de multe ori că informaţia produsă de ei este exploatată gratis pe aceste platforme. 

 

Australia şi-a propus să facă dreptate în această situaţie şi va veni luna aceasta cu un set de reguli care să îi oblige pe cei doi giganţi din SUA să împartă veniturile cu presa.

 

Consiliul Concurenţei din Australia va publica iniţial o primă schiţă a regulilor, iar documentul final va fi publicat ceva mai târziu. Este vorba despre un cod de conduită, primul din lume de acest fel. 

 

Situaţia Facebook şi Google la nivel global

 

Facebook şi Google deţin o poziţie dominantă pe piaţa publicităţii online, iar cele două au fost supuse de multe ori atacurilor politice şi reglementărilor, în SUA, dar şi în Europa. Ceea ce face Australia acum este încă o cale de atac asupra celor doi giganţi care s-au impus în mediul online.

 

Dacă mai mulţi oficiali responsabili cu monitorizarea concurenţei ar urma modelul pe care Australia se pregăteşte să-l impună, cele două business-uri de succes ale secolului XXI ar putea fi eliminate. 

 

Facebook şi Google sunt considerate cele mai de succes afaceri ale secolului XXI pentru că şi-au clădit imperiile pe conţinut gratis, iar în prezent, adunate, au o valoare de 1.7 triliarde de dolari pe piaţa din New York.

 

„Asta ar putea fi o lovitură foarte mare, dacă privim din perspectiva reglementărilor”, afirmă Dan Ives, analist la o firmă privată de consultanţă financiară şi investiţii din New York. 

 

Directorul Comisiei Concurenţei şi Consumatorului din Australia a declarat într-un interviu că mai ştie câteva organizaţii de acelaşi fel, din alte ţări, care ar putea să preia modelul australian. 

 

„Acest lucru contează foarte mult pentru că jurnalismul contează foarte mult. A patra putere în stat este pur şi simplu fundamentală în procesul de funcţionare a societăţii noastre”, a adăugat Directorul Comisiei.

Facebook şi Google, despre veniturile din distribuirea gratis a ştirilor

Deşi Facebook şi Google afirmă că veniturile din ştirile oferite gratis nu este atât de mare, Australia susţine opusul. Facebook a explicat situaţia într-un document de 58 de pagini, declarând că „Ştirile nu ne aduc venituri atât de mari pe termen lung”.

 

Facebook mai atrage atenţia asupra faptului că în perioada ianuarie – mai 2020, platforma a direcţionat către grupurile media din Australia 2.3 miliarde de clickuri, subliind că nu un business ca Facebook ar avea de câştigat, ci tocmai presa care se plânge. 

 

Google afirmă că doar o mică parte din venituri este generată de ştirile oferite de motorul de căutare. Un oficial Google Australia a scris într-un articol că Google a direcţionat 3.44 de miliarde de vizite către site-urile de presă din Australia, în 2018, pe gratis.

 

Autor: Carmen Zanfir

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/andr-e1463045412698.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/07/andr-e1463045412698-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Facebook şi Google au funcţionat o bună perioadă de timp ca un fel de „vitrine” cu ştiri pentru utitilizatorii celor două platforme. Adică oamenii puteau alege dintr-o mulţime de titluri de ştiri şi puteau citi orice...