Cercetătorul Rich Davis şi-a prezentat micul experiment pe Twitter. Acesta a folosit un mediu de cultură, demonstrând modul în care se răspândesc particulele atunci când porţi mască, dar şi atunci când nu îţi acoperi nasul şi gura.

„Ce face o mască? Blochează particulele respiratorii ce provin din cavitatea bucală sau gât”, explică Davis pe Twitter. În prima parte a demonstraţiei, acesta strănută, cântă, vorbeşte şi tuşeşte spre mediul de cultură, cu şi fără mască. Bacteriile indică în mod vizibil unde au aterizat picăturile. Concluzia? Masca pare să fi blocat toate particulele.

Cercetătorul a precizat că în timpul experimentului prezenţa bacteriilor (nu a virusurilor, care sut mult diferite) e doar orientativă pentru simularea microbilor prezenţi în particulele respiratorii umane.

Particulele care ar putea răspândi virusul SARS-CoV-2 sunt produse, de asemenea, prin acţiuni de tipul strănutului, spune Davis. Acestea rezistă mai mult în aer şi pot ajunge mai departe, având dimensiuni mai mici.

FOTO: Cu sau fără mască. Bacterii răspândite printr-un singur strănut / cântat (timp de 1 minut) / vorbit (timp de 1 minut) / tuse (Sursa: Twitter @richdavisphd)

Apoi, acesta a demonstrat şi rolul menţinerii distanţării fizice. Davis a plasat 3 probe de culturi bacteriene la distanţe de aproximativ 0,5 metri, 1 metru şi 1,5 metri. A tuşit cu putere timp de 15 secunde, orientat cu faţa spre recipientele respective. Cercetătorul a repetat procedeul cu şi fără a purta masca de protecţie. Potrivit rezultatelor sale, masca a blocat din nou aproape toate particulele respiratorii.

Sursa FOTO: Twitter @richdavisphd

Demonstraţia, realizată pe înţelesul tuturor, a fost întâmpinată cu entuziasm pe Twitter. Unii au fost curioşi cum a reuşit să strănute „la comandă”. Davis a mărturisit că a apelat iniţial la ajutorul piperului, dar a recurs în final la strănuturi false, „regizate”. De asemenea, a precizat că bacteriile diferă de virusuri şi că a demonstrat utilitatea măştii într-un context obişnuit, nu într-unul legat de răspândirea COVID-19.

Rich este directorul laboratorului clinic de microbiologie din Centrul Medical Providence Sacred Heart din Spokane, Washington. Pe baza postărilor sale a fost realizat şi un scurt filmuleţ explicativ, de doar 34 de secunde:

Demonstraţia a fost bine primită în mediul online, cu atât mai mult cu cât contextul actual al pandemiei de coronavirus a adus masca de protecţie în vieţile tuturor. Potrivit Universităţii Johns Hopkins, peste 10,3 milioane de oameni s-au infectat cu noul coronavirus, iar cel puţin 505.510 au decedat, la nivel mondial.

CITEŞTE AICI: În goana după cumpărături, masca de protecţie nu trebuie uitată. Unii încearcă, totuşi, să sfideze regulile. „Stăm puţin şi ieşim”

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Cercetătorul Rich Davis şi-a prezentat micul experiment pe Twitter. Acesta a folosit un mediu de cultură, demonstrând modul în care se răspândesc particulele atunci când porţi mască, dar şi atunci când nu îţi acoperi nasul şi...