Potrivit IGSU, 14 motopompe de mică şi mare capacitate, respectiv 2 bărci pneumatice sunt mobilizate din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Sibiu, zone în care nu se înregistrează situaţii de urgenţă grave cauzate de vremea nefavorabilă.

Totodată, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns, în judeţul Hunedoara sunt pregătite să intervină 3 elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie. „Elicopterele sunt dotate cu troliu şi nacelă, dispozitive care permit evacuarea/recuperarea persoanelor aflate în dificultate din cauza apelor”, a transmis IGSU.

Potrivit ISU Hunedoara, zona se află sub avertizare Cod roşu de inundaţii până la ora 12.00 şi în continuare se înregistrează creşteri de debite, scurgeri de pe versanţi şi viituri provocate de afluenţii Jiului de Vest.

„La ora 06.30 populaţia din localităţile Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani, Valea de Brazi şi Câmpul lui Neag au primit o avertizare Ro-Alert de inundaţii puternice, iar oamenii au fost sfătuiţi să-şi ia măsuri de precauţie, dar şi să se pregătească să fie evacuaţi”, a transmis ISU Hunedoara.

Mai multe gospodării şi drumuri, printre care DN 66A, au fost inundate în judeţul Hunedoara, după revăsarea râului Jiul de Vest.

IGSU recomandă populaţiei să evite deplasările şi să ia măsurile de autoprotecţie în perioada de valabilitate a avertizării hidrologice.

„Pentru evitarea situaţiilor în care viaţa poate fi pusă în pericol, cetăţenii trebuie să respecte următoarele recomandări:
• Nu vă deplasaţi prin curenţi de apă, puteţi să vă pierdeţi echilibrul
• Nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată
• În cazul în care sunteţi surprinşi de viitură urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare
• Dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi!”, a transmis IGSU.

Sirenele au sunat în Gorj: Nu vă apropiaţi de malurile Jiului

ISU Gorj a transmis vineri un mesaj Ro-Alert către populaţie după ce pe râul Jiu cota de inundaţie a fost depăşită. De asemenea, sistemele de alarmare publică au transmis semnalul „Alarmă la dezastre”, cu mesajul ca oamenii să nu se apropie de malurile răului.

 

Potrivit ISU Gorj, din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultimele 24 de ore, la staţia hidrometrică Isconi din judeţul Hunedoara, pe Jiul de Vest, cota de inundaţie a fost depăşită.

 

ISU Gorj a transmis prin intermediul Ro-Alert un mesaj către cetăţenii din zonele vizate de pericol cu următorul conţinut: „Atenţie, creşteri de debite cu posibilitatea depăşirii cotelor de inundaţie preconizate în perioada imediat următoare, pe cursul râului Jiu. Nu traversaţi râul prin apă şi nu vă apropiaţi de malurile acestuia. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Gorj”.

 

Totodată, au fost puse în funcţiune sistemele de alarmare a populaţiei în situaţii de urgentă care au transmis, atât semnalul „Alarmă la dezastre”, compus din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, cât şi mesajul vocal ”Atenţie! Acesta nu este un exerciţiu! Pe cursul de apă al râului Jiu se vor produce creşteri de debite cu posibilitatea depăşirii cotelor de inundaţie în perioada imediat următoare! Nu traversaţi râul prin apă, nu vă apropiaţi de malurile acestuia şi nu staţionaţi pe poduri”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7570771-mediafax-foto-alexandru-dobre-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7570771-mediafax-foto-alexandru-dobre-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit IGSU, 14 motopompe de mică şi mare capacitate, respectiv 2 bărci pneumatice sunt mobilizate din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Sibiu, zone în care nu se înregistrează situaţii de urgenţă grave cauzate de vremea nefavorabilă. ...