Mihai Teja are un parcurs fenomenal cu FC Voluntari, echipa ce părea ca şi retrogradată din Liga 1. Cu o singură înfrângere în 10 partida, echipa ilofoveană ocupa locul al treilea în playout cu 3 victorii în perioada de pandemie (3-0 cu Clinceni, 2-1 la Sepsi şi 1-0 cu Poli Iaşi).

Antrenorul a vorbit cu Narcis Răducan despre momentul de bucurie care coincide cu aniversarea a 100 de partide ca antrenor în Liga 1.

Cred că este o cifră frumoasă pentru mine ca antrenor principal. Sunt bucuros şi mândru că am strâns acest număr de jocuri, dar, în acelaşi timp, îmi doresc continuitate şi sper să acumulez o experienţă cât mai bogată, la un nivel înalt de performanţă, pentru a putea ajunge să antrenez echipe de top din străinătate. Vreau să ajung în fotbalul mare din Europa.

N.R. Te străduieşti să-ţi împlineşti cu devotament şi meseria de profesor la o universitate bucureşteanā. Te relaxează această activitate? Te ajută în dezvoltarea ta?

Îmi place foarte mult să împărtăşesc din experienţa acumulată şi din tot ce am învăţat până în acest moment tuturor celor care doresc să-şi sporească informaţiile despre ceea ce înseamnă fotbalul de performanţă.

N.R. Cum reuşeşti să împaci viaţa de familie cu cea de antrenor profesionist, una extrem de solicitantă?

Familia este partea cea mai frumoasă din viaţa mea şi îmi dă energia necesară pentru tot ceea ce fac în activitatea profesională. Sunt sacrificii mari în viaţa de antrenor, dar, acolo unde există pasiune, totul devine mult mai uşor.

N.R Există o echipă din lume pe care visezi să o antrenezi?

E frumos să visezi şi de aceea o fac şi eu! Barcelona, Juventus…

Citeşte continuarea pe narcisraducan.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7571682-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7571682-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mihai Teja are un parcurs fenomenal cu FC Voluntari, echipa ce părea ca şi retrogradată din Liga 1. Cu o singură înfrângere în 10 partida, echipa ilofoveană ocupa locul al treilea în playout cu 3 victorii...