Dacă ar vorbi, ia Mariei Bogdan ţi-ar povesti despre lacrimile împletite în cusături de dorul celor dragi, din România. 

De opt ani, ia Mariei se plimbă pe străzile Romei pe 24 iunie şi le atrage privirile trecătorilor. Apoi întâlneşte alte ii pe malul lacului Eur. Vin să-şi spună poveştile din România şi durerile din Italia. S-ar fi încins şi o horă dacă regulile anti-Covid din acest an nu le-ar fi impus distanţarea socială.

În timpul liber, purtătoarele de ii le cos departe de casă, dacă nu le primesc de la rudele din România. În timp ce zborurile între cele două ţări au fost blocate de pandemia de corona virus, ii-le au călătorit nestingherite ca dorul şi gândul.

Reporter: Aţi avut ocazia să arătaţi ia şi italienilor? 

Maria Bogdan: „Chiar astăzi, o doamnă s-a oprit, nu ştia despre ce e vorba şi a fost încântată când a auzit istoria acestei cămăşi: lucrată la mână, sunt şi cămăşi moderne şi cămăşi vechi. Avem o cămaşă de 110 ani.

Mirela, badantă la Roma: „Acest costum vine din judeţul Vrancea, comuna Nereju”.

Reporter: A ajuns zilele acestea. Cum vi l-a trimis?

Mirela: „Printr-un curierat. A făcut tot ce este posibil ca să mi-l trimită ca să particip la acest eveniment.”

Reporter: Câţi ani are soacra Dumneavoastră?

Mirela: „Are 71 de ani.”

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/ii-romanesti-cristina-nichitus.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/ii-romanesti-cristina-nichitus-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dacă ar vorbi, ia Mariei Bogdan ţi-ar povesti despre lacrimile împletite în cusături de dorul celor dragi, din România.  De opt ani, ia Mariei se plimbă pe străzile Romei pe 24 iunie şi le...