„În urma evoluţiei situaţiei hidrometeorologice din nordul ţării, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat astăzi (miercuri – n.r.), la sediul MMAP, Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU)”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, la finalul reuniunii, în jurul orei 17.00, ministrul va susţine declaraţii de presă.

Potrivit IGSU, în cursul zilei de marţi şi pe timpul nopţii, aversele torenţiale au produs inundaţii în 29 judeţe, fiind afectate 161 de localităţi. Pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 387 de case, 578 curţi şi 219 beciuri şi subsoluri. Totodată, vântul puternic a doborât 7 stâlpi de electricitate şi 5 copaci. Din cauza viiturilor care au inundat străzi şi locuinţe din mai multe localităţi din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin şi Maramureş 71 de persoane au fost evacuate şi relocate temporar în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale şi la rude.

„Din nefericire, în ultimele două zile, 3 persoane luate de viitură au decedat. Evenimentele s-au produs în judeţele Bihor, Suceava şi Vaslui, acolo unde, din cauza precipitaţiilor abundente, nivelul apei a crescut rapid şi s-au produs inundaţii”, mai transmite IGSU.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/alexe-costel-mfx-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/alexe-costel-mfx-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„În urma evoluţiei situaţiei hidrometeorologice din nordul ţării, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat astăzi (miercuri - n.r.), la sediul MMAP, Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU)”, se arată într-un comunicat de...