Curtea Constituţională va discuta astăzi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru legea prin care suplinitorii pot deveni titulari dacă au activat 3 ani pe acel post.

Iohannis a sesizat neconstituţionalitatea acetei legi privind OUG21/2012 referitoare la Legea Educaţiei Naţionale.

Iohannis semnalat faptul că prin art.931 din Legea 1/2011 cadrele se pot titulariza dacă au nota 7 la definitivat şi postul este vacant.

Iată ce spune legea:

”Cadrele didactice calificate care au participat şi obţinut în ultimii 3 ani nota/media cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar au definitivarea în învăţământ şi sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pe acel post/catedră de cel puţin 3 ani de zile devin titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar, li se modifică durata contractului încheiat cu unitatea de învăţământ, în durată nedeterminată, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) şi are viabilitate.

Iohannis spune că se creează o modalitate paralelă de promovare. 

“Soluţia legislativă, de instituire a unor noi modalităţi de obţinere a titularizării în învăţământul preuniversitar, a fost încercată de legiuitor în diverse formule în ultimii ani, de fiecare dată acestea fiind declarate neconstituţionale. Acest lucru a fost remarcat şi de instanţa constituţională, care a constatat, prin Decizia nr. 528/2018, că ‘toate acestea reiau soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională într-o altă formulare. Astfel, într-o formă sau alta, toate aceste prevederi legale reglementează titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul naţional unic de titularizare, creând o modalitate paralelă de acces la funcţia de cadru didactic titular'”, menţionează Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/iohannis-ana-poenariu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/iohannis-ana-poenariu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Curtea Constituţională va discuta astăzi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru legea prin care suplinitorii pot deveni titulari dacă au activat 3 ani pe acel post. Iohannis a sesizat neconstituţionalitatea acetei legi privind OUG21/2012 referitoare...