Vânzarea lui Dinamo intră pe ultima sută de metri. Pablo Manuel Fernandez Cortacero, un afacerist din imobiliare, este cel interesat să cumpere clubul. Acesta a virat deja 100.000 de euro, iar restul de 400.000 de euro urmează să fie viraţi vineri în conturile clubului. Această sumă reprezintă garanţia cerută pentru ca Dinamo să fie cumpărată de compania lui Cortacero. Suma de bani va fi folosită pentru achitarea salariilor restante şi datoria către ANAF.

 

În spatele acestei tranzacţii este fostul selecţioner al naţionalei României, Cosmin Contra. Acesta este consilierul lui Cortacero în această tranzacţie şi va coordona noul proiect. Primul nume care urmează să se implice în noua eră de la Dinamo este Cornel Ţălnar.

 

Ţălnar se va ocupa cu reorganizarea Departamentului de Copii şi Juniori de la Dinamo, considerat un capitol extrem de important în viziunea noilor investitori. În acest scop, Ţălnar a avut deja o întâlnire cu Ministrul de Interne, Marcel Vela, pentru a avea parte de sprijin în reorganizarea clubului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7428652-mediafax-foto-george-filip-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7428652-mediafax-foto-george-filip-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Vânzarea lui Dinamo intră pe ultima sută de metri. Pablo Manuel Fernandez Cortacero, un afacerist din imobiliare, este cel interesat să cumpere clubul. Acesta a virat deja 100.000 de euro, iar restul de 400.000 de euro...