Centrul pentru copii şi tineret va fi construit în oraşul Tg.Bujor din judeţul Galaţi în baza unui contract cu finanţare europeană în valoare de 3,5 milioane de euro. Proiectul aparţine Primăriei Tg.Bujor, iar contractul de finanţare a fost semnat marţi, la sediul Ministerului Dezvoltării. Cu banii astfel obţinuţi, Primăria va transforma o fostă centrală termică, aflată în stare avansată de degradare, într-o clădire multifuncţională pentru copii şi pentru tinerii cu vârsta de cel mult 21 de ani.

Centrul va oferi numeroase servicii localnicilor, inclusiv o sală de mese şi o bucătărie, un parc de joacă şi o sală pentru copiii cu dizabilităţi. În interior, se vor face numeroase activităţi, inclusiv laboratoare tematice şi diferite locuri de joacă. Va fi un fel de palatul pionierilor, în variantă modernă, iar la intrare nu se va plăti nimic, anunţă autorităţile locale.
„Este un proiect la care am lucrat trei ani, în sfârşit s-a semnat. O să facem un fel de Palatul Pionierilor, varianta modernă, europeană, pentru copiii şi tinerii de la noi. O să fie o premieră pentru întreaga regiune, o să aibă bucătărie, sală de mese, laboratoare, locuri de joacă şi o sală pentru copiii cu dizabilităţi. Nu inventăm nimic, ne-am inspirat din modele europene. Am ales o ruină, o fostă centrală termică, de care astfel vom scăpa. Vom construi centrul acolo”, i-a explicat corespondentului MEDIAFAX, primarul oraşului Tg.Bujor, Laurenţiu Gîdei.
Conform studiilor făcute în timpul realizării proiectului, sute de tineri din oraşul Tg.Bujor şi din împrejurimi vor beneficia de serviciile centrului multifuncţional. Investiţia este cu atât mai importantă cu cât oraşul Tg.Bujor este aşezat într-o zonă săracă a judeţului Galaţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/redeschiderea-gradinitelor-amanata-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/redeschiderea-gradinitelor-amanata-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Centrul pentru copii şi tineret va fi construit în oraşul Tg.Bujor din judeţul Galaţi în baza unui contract cu finanţare europeană în valoare de 3,5 milioane de euro. Proiectul aparţine Primăriei Tg.Bujor, iar contractul de finanţare...