De ce îi internăm pe asimptomatici în spitale? Ne permitem oare costuri în plus cu aceşti pacienţi? Sigur îţi pui şi tu aceste întrebări. Cristian Băicuş, medic de medicină internă la spitalul Colentina, îţi spune că în ţările civilizate, precum Marea Britanie, Suedia, Danemarca sau Franţa aceşti pacienţi nu sunt internaţi în spital nici măcar o zi.

Medicul Băicuş este de părere că autorităţile au aglomerat spitalele cu pacienţi asimptomatici care au stat în spitale săptămâni în şir până să aibă două teste negative în decurs de 24 de ore. 

Spre exemplu, la Spitalul Colentina sunt 8 asimptomatici internaţi care aşteaptă negativarea testelor de mai bine de 21 de zile. Abia acum speră să poată ieşi din spital.

Ministrul Sănătăţii a semnat marţi ordinul conform căruia pacienţii asimptomatici pot merge în izolare la domiciliu 14 zile , dar doar după 10 zile de spitalizare, şi doar dacă testul de control iese pozitiv. Dacă testul de control iese negativ în a 8-a zi de la internare, pacientul nu mai stă în izolare la domiciliu.

Decizia şefilor din sănătate este totuşi tardivă. În Spitalul Colentina erau trataţi până în luna martie peste 20.000 de pacienţi cu diferite afecţiuni. Medicii s-au ocupat în aceste luni exclusiv de pacienţii COVID-19, mulţi dintre ei asimptomatici. 

Dacă eşti îngrijorat că ai putea lua virusul de la cei asimptomatici externaţi, epidemiologul Doina Azoicăi îţi spune că asta este puţin probabil, însă nu imposibil. Ce ai tu de făcut? Respectă în continuare cu stricteţe regulile de igienă şi de distanţare. Virusul este nou iar specialiştii încă studiază cum anume se transmite.

2.300 lei/zi este costul fiecărui pacient COVID-19

Ce mai trebuie să ştii este că fiecare caz de pacient cu COVID-19 internat poate costa chiar şi peste 2.300 de lei pe zi. Aşa că statul ia bani şi din buzunarul tău, plătitor la CAS, pentru achitarea spitalizării asimptomaticilor. 

„Sunt oameni care stau o lună jumătate şi de aia spitalele sunt pline. Nu numai că primim asimptomatici, dar unii dintre ei se negativează după săptămâni. (…) Trebuie să mergem să-i liniştim pe pacienţii asimptomatici care fac depresie, urlă”, sune medicul Cristian Băicuş, medic primar medicină internă – Şeful Secţiei Medicale II.

„Nu mergem pe premiza că asimptomaticul nu transmite virusul (…) Depinde de încărcătura virală şi sunt asimptomatici care au încărcătură virală mai redusă şi atunci riscul de contaminare este mai mic”, explică medicul Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/profimedia-0525330586-5.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/profimedia-0525330586-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
De ce îi internăm pe asimptomatici în spitale? Ne permitem oare costuri în plus cu aceşti pacienţi? Sigur îţi pui şi tu aceste întrebări. Cristian Băicuş, medic de medicină internă la spitalul Colentina, îţi spune că...