Călătorii din Gara de Nord a capitalei sunt nemulţumiţi de portul obligatoriu al măştilor, pentru că ar fi incomode, zic ei. 

„În tren este foarte incomod să porţi o mască. Mai ales cât merg eu 6-7 ore, e teroare. Am păţit-o, cred că acum 2 zile am stat 6 ore cu ea, s-a făcut praf”, afirmă un călător. Un altul este deranjat de faptul că i se aburesc ochelarii.

O femeie aflată în tranzit afirmă că: „Este greu din cauză că transpiri. Cred că nu e prea sănătos să stai cu masca prea mult la gură”. O domnişoară abia sosită în Gara de Nord nu pare nici ea prea fericită: „Având în vedere că vin de la Tulcea, 6 ore .. bine, nu am stat tot timpul cu ea. Am mai luat şi puţin aer.”

În sala de aşteptare a gării Bucureşti Nord, măştile par opţionale. Doi băieţi fără mască îşi pun echipamentul de protecţie imediat cum poliţia trece pe lângă ei. Unii îşi acoperă gura şi nasul doar cât să nu ia amendă. Iar mulţi simt că nu pot respira de sub mască.

„Este în ghiozdan şi o port când pot să respir mai bine, dar acum imediat mă aşez şi o pun”, declară o altă femeie.

Trebuie să ştii însă că şi amenzile pot să îţi taie respiraţia: ajung la 2.500 de lei dacă poliţistul te consideră un caz grav.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/05/cfr-masca.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/05/cfr-masca-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Călătorii din Gara de Nord a capitalei sunt nemulţumiţi de portul obligatoriu al măştilor, pentru că ar fi incomode, zic ei.  „În tren este foarte incomod să porţi o mască. Mai ales cât merg...