Imaginea articolului Statele Unite îl acuză pe preşedintele Venezuelei de narcoterorism

Statele Unite îl acuză pe preşedintele Venezuelei de narcoterorism

Statele Unite l-au acuzat joi pe preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, de narcoterorism, a informat procurorul general al SUA, William Barr, citat de BBC. Mai mulţi oficiali de rang înalt din ţara sud-americană sunt de asemenea vizaţi de aceste acuzaţii.

Totodată, Statele Unite au anunţat o recompensă de 15 milioane de dolari pentru orice informaţie care ar putea duce la arestarea preşedintelui venezuelean.

„Poporul venezuelean merită un guvern transparent, responsabil şi care să îl reprezinte şi să îi servească interesele şi care să nu se implice în traficul ilegal de droguri”, se arată într-un comunicat al Departamentului ameriacn de Stat. „Aceşti oameni au înşelat încrederea publică prin facilitarea unor transporturi de droguri din Venezuela”, se mai arată în document.

Decizia Washingtonului ar putea înrăutăţi şi mai mult relaţiile cu Caracasul. Statele Unite l-au acuzat în repetate rânduri pe Maduro că ar conduce un regim extrem de brutal şi corupt, acuzaţii negate în repetate rânduri de Caracas.

Statele Unite îl recunosc pe liderul opoziţiei, Juan Guaido, ca preşedinte interimar al Venezuelei, în detrimentul lui Nicolas Maduro, care deţine puterea de facto în această ţară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

rootstireaUncategorised
Statele Unite îl acuză pe preşedintele Venezuelei de narcoterorism ...