Imaginea articolului Noaptea Muzeelor 2020 a fost amânată

Noaptea Muzeelor 2020 a fost amânată

“Pandemia declanşată de COVID-19 a determinat organizatorii europeni ai Nopţii Muzeelor să modifice data de organizare a ediţiei 2020. Propunerea este pentru data de 14 noiembrie 2020”, se arată într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook a ediţiei româneşti a evenimentului cultural.

Noaptea Muzeelor este organizată în mod tradiţional în sâmbăta cea mai aporopiată de data de 18 mai, când este marcată Ziua Internaţională a Muzeelor. Anul acesta, evenimentul era programat pe 16 mai.

Iniţiata de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, manifestarea adună mii de muzee şi instituţii culturale din zeci de ţări europene care îşi păstrează deschise porţile în aceeaşi noapte. 

Ediţia de anul trecut a Nopţii Muzeelor a atras peste 1 milion de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite instituţii muzeale, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte.

În România, evenimentul este organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/60353626-464933567382741-2382275980925337600-n.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/60353626-464933567382741-2382275980925337600-n-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Noaptea Muzeelor 2020 a fost amânată ...