Imaginea articolului Conor McGregor cere autorităţilor irlandeze să instituie izolarea totală pentru a opri răspândirea COVID-19

Sursa foto: Profimedia

„Aş vrea să spun că ar trebui instituită izolarea totală. Tot timpul pe care îl pierdem dezbătând acest subiect este un timp pierdut inutil. Recunosc o luptă grea când o văd şi acum avem una în mâinile noastre. Vreau să le spun oamenilor mei, oamenii măreţi ai Irlandei, că în această luptă este nevoie de toată lumea. Cu toţii suntem în colţul roşu aşteptând să sune clopotul. Hai să ne unim şi să batem noi gongul, inclusiv cu oamenii din restul lumii. Izolarea totală trebuie să înceapă imediat”, a spus Conor McGregor, la THE MAC LIFE.

Şcolile, universităţile şi barurile din Irlanda au fost deja închise din cauza pandemiei de coronavirus, însă McGregor le cere autorităţilor irlandeze să ia o decizie drastică, instituind izolarea totală pentru întreaga ţară, dar şi închiderea graniţelor.

„Trebuie să închidem aeroporturile. Trebuie să închidem afacerile care nu sunt esenţiale. Trebuie să limităm tot călătoritul care nu este esenţial. Comisarul Harris şi Vice Amiralul Mellett, noi trebuie să trimitem trupe în fiecare cartier din ţară. Preşedinte Higgins, tu trebuie să le dai acestor bărbaţi şi femei puterea de a acţiona dacă va fi nevoie”, a mai spus vedeta UFC.

McGregor şi-a încheiat discursul cu un îndemn adresat poporului irlandez de a se uni în această situaţie tragică: „Irlanda, ne vom descurca. Haide Irlanda. Haide restul lumii. O izolare unită. Dumnezeu să ne binecuvânteze”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

rootstireaUncategorised
Sursa foto: Profimedia ...