Săptămâna se deschide cu două conjuncţii: a Lunii cu Neptun în Peşti şi a lui Marte cu Jupiter în Capricorn. Prima îndeamnă zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) la visare şi delăsare totodată, iar cea de-a doua pune zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) unor fapte împlinite ce solicită luări de poziţie urgente.

HOROSCOP 23 MARTIE BERBEC

Începi prima zi a acestei săptămâni destul de greu, în sensul că nu eşti neapărat plin(ă) de energie şi optimism cu privire la perspectivele sale. Mai degrabă, eşti destul de nostalgic(ă) şi oarecum melancolic(ă), prilej bun să-ţi faci timp de citit, de exemplu. Altfel, s-ar putea să o dai destul de uşor într-o atitudine negativă. Pe de altă parte, s-ar putea ca nivelul de randament de care dai dovadă să fie destul de ridicat. Ai grijă totuşi să nu te pui rău cu şefii pentru că poţi avea pornirea de a spune sau de a face lucruri mânate de impus.

HOROSCOP 23 MARTIE TAUR

În această dimineaţă, s-ar putea să constaţi că ai fost destul de idealist(ă) cu privire la unele proiecte sau persoane de la care te-ai fi aşteptat să primeşti ajutor sau măcar înţelegere, dacă nu sprijin moral, în aceste vremuri de răstrişte. Nu îţi pierde însă încrederea în viitor; este vorba despre ceva temporar şi există perspective de mai bine. În plus, s-ar putea să realizezi că eşti nevoit(ă) să amâni o deplasare foarte importantă la mare distanţă de casă. Dacă îţi asumi totuşi riscul de o face, asigură-te că îţi iei toate măsurile de precauţie posibile pentru a evita problemele.

HOROSCOP 23 MARTIE GEMENI

Nu trata cu superficialitate nimic din ceea ce se întâmplă astăzi la locul de muncă. Trăim vremuri în care trebuie să dai dovadă de mult profesionalism pentru a face faţă provocărilor şi schimbărilor de ultimă oră care te afectează pe plan profesional. Nu este momentul nici să fii defetist(ă), nici să o scalzi pe principiul că ,,merge şi aşa”. De reţinut ar mai fi că se pot naşte discuţii în contradictoriu în parteneriatul de viaţă şi/ sau de afaceri pe seama finanţelor deţinute şi/ sau câştigate împreună. Acum trebuie să discutaţi deschis pe această temă, nu să vă certaţi aiurea.

HOROSCOP 23 MARTIE RAC

Te trezeşti în această dimineaţă cu sentimentul că Universul va avea cumva grijă să aşeze lucrurile în favoarea ta în cele din urmă. Este adevărat, toate fac parte dintr-un plan pe care nu îl înţelegem, dar nu uita că providenţa ne dă, dar nu ne bagă în traistă. Aşadar, este important să te numeri printre aceea pe care Universul îi ajută dacă nu uită să ia măsuri singuri. Nici pe tine nu te ocolesc însă tensiunile în parteneriatul de viaţă şi/ sau afaceri. Dar pentru a rezista provocărilor circumstanţelor curente, trebuie să vă asiguraţi că nu lăsaţi orgoliile la volan.

HOROSCOP 23 MARTIE LEU

În prima parte a zilei, s-ar putea să planeze unele confuzii sau nelinişti în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri. Sau poate că te dezamăgeşte atitudinea lor în raport cu unele chestiuni financiare care vă afectează-n egală măsură. Nu trimite semnale cum că nu eşti de acord cu abordarea lor, ci spune-le franc ceea ce te deranjează. În felul acesta, nu interpretează fiecare cum vrea circumstanţele actuale. Pe de altă parte, fii foarte atent(ă) pe partea de sănătate. Este risc crescut de (mici) accidente, de muncă sau în alte contexte. Fii cu băgare de seamă şi mai precaut(ă).

HOROSCOP 23 MARTIE FECIOARĂ

Nici în cazul tău nu se anunţă o dimineaţă liniştită în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau de afaceri şi ai parte de acceaşi recomandare potrivit căreia acum nu este momentul să dai de înţeles lucruri. Exprimă-le pe un ton calm dar în termeni deloc evazivi. În felul acesta, te scuteşti de unele dezamăgiri şi de probleme serioase de relaţionare. S-ar putea ca, în raport cu copiii, să se manifeste o atmosferă tulbure asemănătoare sau poate o proiectezi tu din interacţiunile cu persoanele de la serviciu şi/ sau cu partenerul de viaţă. Caută să te eliberezi de energia negativă.

HOROSCOP 23 MARTIE BALANŢĂ

S-ar putea să nu te simţi prea bine în această dimineaţă. Dacă experimentezi senzaţii cu care nu te-ai mai întâlnit până acum, nu te impacienta, dar nici nu evita să mergi la un control. Este foarte important în această perioadă să te asiguri că organismul tău poate face faţă provocărilor pe partea de sănătate. În raport cu familia, lucrurile nu stau mai roz, din păcate. Unele probleme de ordin locativ, gospodăresc sau familial ar putea să supună unui test greu liniştea casei tale. În plus, ia-ţi măsuri de precauţie dacă trebuie neapărat să te vezi cu familia ta de origine.

HOROSCOP 23 MARTIE SCORPION

Şi tu te numeri printre nativii(ele) zodiilor care întrezăresc ceva dubios în atmosfera dintre ei/ele şi cei dragi. Ceva te nemulţumeşte la atitudinea lor sau chiar te supără, dar nu pari dispus(ă) să vorbeşti deschis despre ceea ce simţi. Ţine însă cont că s-ar putea să faci mai mult rău decât bine dacă taci în astfel de momente. În relaţie cu alte persoane, s-ar putea totuşi să fii destul de combativ(ă) în comunicare. Sau poate că dependenţa de Internet şi tot felul de gadget-uri din această perioadă te aduce faţă în faţă cu unele provocări la care nu te-ai aşteptat.

HOROSCOP 23 MARTIE SĂGETĂTOR

Nici tu nu comunici prea grozav cu cei dragi, dar mai ales cu familia de origine. Indiferent dacă subiectele spinoase sunt de natură personală sau se leagă cumva de vremurile pe care le trăim acum, trebuie să fie răbdător(oare), non-combativ(ă) şi dispus(ă) să accepţi alte puncte de vedere decât cele pe care le ai tu. Ţi se recomandă, se asemenea, să te fereşti de cheltuieli care nu reprezintă o necesitate. Poţi avea pornirea de a face cumpărături nenecesare de teama scumpirilor. Mai bine încearcă să te rezumi la lista de cumpărături de bază. Finanţele sunt o nebuloasă în această perioadă.

HOROSCOP 23 MARTIE CAPRICORN

Felul în care comunici astăzi poate fi unul care naşte semne de întrebare sau duce la grave greşeli de interpretare. Acest lucru ar trebui să îţi dea de gândit şi să te provoace să schimbi ceva la felul în care te poziţionezi faţă de ceilalţi, mai ales în contextul în care lucrezi de acasă în această perioadă. Dacă se creează confuzii sau situaţii cu care nu te-ai mai întâlnit până acum, nu îţi pierde cumpătul. Până la urmă, cu toţii trăim nişte vremuri cu care nu ne-am mai întâlnit şi care ne fac pasibili(e) de greşeli. Totul se rezolvă cumva.

HOROSCOP 23 MARTIE VĂRSĂTOR

Este vital pentru tine să ţii o evidenţă foarte clară a veniturilor şi a cheltuielilor în această perioadă, dar mai ales astăzi. În caz contrar, s-ar putea să constaţi că îţi alunecă finanţele printre degetele şi trăim vremuri în care nu îţi permiţi astfel de derapaje. În plus, acasă şi/ sau în familie, te-ai putea confrunta cu unele urgenţe sau situaţii-limită în care trebuie neapărat să îţi păstrezi calmul. Nu te enerva, ai răbdare, comunică transparent cu cei dragi şi încearcă să fii prevăzător(oare). Ai nevoie să te ştii cu situaţia sub control pentru a depăşi aceste momente de răstrişte.

HOROSCOP 23 MARTIE PEŞTI

Te trezeşti poate confuz(ă) şi temător(oare) la gândul vremurilor pe care le trăim. Sau poate că ignori complet ce se întâmplă, având tendinţa de a nu lua în serios măsurile de precauţie recomandate de specialişti. Tot ceea ce trebuie să faci acum este să dai dovadă de echilibru, moderaţie şi înţelepciune. În privinţa proiectelor de grup şi a planurilor de viitor, nu lua decizii-fulger decât dacă situaţia o cere. În caz contrar, mai bine le laşi în stand-by, cel puţin o perioadă, până se mai clarifică lucrurile. Este mai bine să intervii doar atunci când merg într-o direcţie potenţial păguboasă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/leroy-merlin.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/leroy-merlin.jpgrootstireaUncategorised
Săptămâna se deschide cu două conjuncţii: a Lunii cu Neptun în Peşti şi a lui Marte cu Jupiter în Capricorn. Prima îndeamnă zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) la visare şi delăsare totodată, iar cea de-a doua pune zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) unor fapte împlinite...