China a raportat vineri o nouă creştere a cazurilor de coronavirus după ce studenţii chinezi care studiau în Statele Unite şi Europa au fost nevoiţi să se întoarcă acasă, stârnind temerile unui al doilea val de infecţii, tocmai când ţara începea să se recupereze după focarul iniţial, scrie Reuters.

Imaginea articolului Cazurile noi de coronavirus din China au crescut după întoarcerea din străinătate a studenţilor

Cazurile noi de coronavirus din China au crescut după întoarcerea din străinătate a studenţilor

Toate cele 41 de noi cazuri confirmate din China s-au înregistrat în rândul celor veniţi din străinătate, a anunţat sâmbătă Comisia Naţională de Sănătate, aducând numărul total de astfel de cazuri la 269.

Numărul total de cazuri confirmate în China continentală a ajuns la 81,008 la sfârşitul zilei de vineri, a anunţat autoritatea medicală chineză. Numărul deceselor a atins 3.255, în creştere cu şapte, o rată mult mai lentă decât la apogeul crizei.

Beijing şi Shanghai au fost principalele puncte de intrare pentru cei care s-au întors în ţară, dintre care mulţi sunt studenţi care studiau în străinătate, potrivit rapoartelor oficiale. Ei s-au întors după ce mai multe campusuri universitare din Statele Unite şi Europa s-au închis pentru a reduce ratele de infecţie în creştere rapidă acolo.

De asemenea, cu un zbor de siguranţă au fost expatriaţi alţii studenţi chinezi, deoarece întreprinderile încep să se redeschidă din China.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0507951836.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0507951836-300x300.jpgrootstireaUncategorised
China a raportat vineri o nouă creştere a cazurilor de coronavirus după ce studenţii chinezi care studiau în Statele Unite şi Europa au fost nevoiţi să se întoarcă acasă, stârnind temerile unui al doilea val de infecţii, tocmai când ţara începea să se recupereze după focarul iniţial, scrie Reuters. ...