Preşedintele Klaus Iohannis a postat, joi, pe pagina sa de Twitter, un filmuleţ în care sunt prezentate principalele măsuri de protecţie împotriva infectărilor cu noul tip de coronavirus.

Imaginea articolului Iohannis a postat pe Twitter un film cu principalele măsuri de prevenţie împotriva coronavirusului | VIDEO

Iohannis a postat pe Twitter un film cu principalele măsuri de prevenţie împotriva coronavirusului | VIDEO

Între sfaturile transmise de preşedinte se numără: spălarea mâinilor cu săpun şi apă, evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute, acoperirea gurii şi a nasului în cazul în care strănuţi sau tuşeşti.

De asemenea, preşedintele ne spune să ne informăm din surse sigure.

Nu luaţi medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care va prescrie medicul şi utilizaţi masca de protecţie doar în cazul in care suspectaţi că sunteţi bolnav – sunt alte două sfaturi ale şefului statului.

Recomandările au fost transmise, de altfel, şi de Ministerul Sănătăţii încă dinainte ca un prim caz de coronavirus să fie confirmat pe teritoriul României.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/01-6.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/01-6-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele Klaus Iohannis a postat, joi, pe pagina sa de Twitter, un filmuleţ în care sunt prezentate principalele măsuri de protecţie împotriva infectărilor cu noul tip de coronavirus. Iohannis a postat pe Twitter un...