Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 8,2 milioane lei (peste 1,7 milioane euro), a fost ridicat miercuri de jucătorul norocos din Piteşti.

Imaginea articolului Marele premiu la Loto 6/49, de peste 8 milioane lei, a fost ridicat de jucătorul norocos din Piteşti

Marele premiu la Loto 6/49, de peste 8 milioane lei, a fost ridicat de jucătorul norocos din Piteşti

„Să fiti optimişti, jucaţi, altfel n-o să câştigaţi! Am crezut întotdeauna că voi câştiga. Acum mi s-a schimbat toată viaţa”, este mesajul pe care câştigătorul premiului de categoria I l-a transmis jucătorilor.

Biletul câştigător a fost jucat la o agenţie din Piteşti şi a fost completat cu trei variante simple, preţul fiind de 15,50 lei. Acesta este primul premiu de categoria I obţinut în acest an. Numele cîştigătoare pentru tragerea de dumincă, 1 martie, au fost 9, 49, 25, 36, 38, 24.

Câştigătorul s-a prezentat, miercuri, la sediul central al Loteriei Române pentru a ridica premiul de 8,2 milioane de lei.

Jucătorul norocos are în jur de 50 de ani şi joacă la Loto de peste 30 de ani, iar numerele câştigătoare au fost alese la întamplare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/loto-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/loto-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 8,2 milioane lei (peste 1,7 milioane euro), a fost ridicat miercuri de jucătorul norocos din Piteşti. Marele premiu la Loto 6/49, de peste 8 milioane lei,...