Imaginea articolului În timpul crizei COVID-19 o altă „pandemie” ucide, pe nevăzute, milioane de oameni

În timpul crizei COVID-19 o altă „pandemie” ucide, pe nevăzute, milioane de oameni

Mulţi oameni nu ştiu că există deja o altă „pandemie” extrem de gravă care face milioane de victime în întreaga lume, transmite publicaţia Science Alert. Aceasta provoacă mai multe decese decât virusurile, războaiele şi violenţa.

Un nou studiu, publicat în Cardiovascular Research, subliniază impactul tot mai mare pe care îl are poluarea aerului asupra speranţei de viaţă, la nivel mondial. O echipă de cercetători a constatat că aerul poluat poate reduce, în medie, durata vieţii oamenilor cu aproape trei ani.

În trecut, date publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii sugerau că poluarea aerului a cauzat 8,8 milioane de decese premature doar în anul 2015.

„Atâta vreme cât impactul poluării aerului asupra sănătăţii publice este mult mai mare decât cel aşteptat şi că acesta este un fenomen mondial, credem că rezultatele obţinute de noi arată că poluarea aerului este o pandemie”, a declarat Thomas Münzel, chimist la Max Planck Institute şi autor al studiului.

Cele mai multe victime ale poluării aerului (43% din total) sunt persoanele care suferă de boli cardiovasculare.

Mai mult, copiii şi bătrâni sunt mai vulnerabili în faţa particulelor şi gazelor periculoase din atmosferă. Oamenii cu vârste de peste 60 de ani au reprezentat aproape 75% din totalul deceselor cauzate de poluarea aerului.

În cazul copiilor, cele mai multe decese au fost înregistrate în rândurile celor cu vârstă mai mică de 5 ani. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0102237515.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0102237515-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În timpul crizei COVID-19 o altă „pandemie” ucide, pe nevăzute, milioane de oameni ...