Imaginea articolului Aproximativ trei milioane de elevi stau acasă, începând de miercuri până pe 22 martie

Aproximativ trei milioane de elevi stau acasă, începând de miercuri până pe 22 martie

Cursurile unităţilor de învăţământ din România sunt suspendate, începând de miercuri până pe data de 22 martie, aproximativ trei milioane de elevi urmând să stea acasă, aceasta fiind o măsură de prevenire a răspândirii infecţiilor cu noul tip de coronavirus.

Consiliul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) a decis, luni, închiderea tuturor şcolilor, începând de miercuri până pe data de 22 martie. Măsura, însă, ar putea fi prelungită.

În acest context, Ministerul Educaţiei a anunţat că simulările pentru Evaluarea Naţională, examenul de Bacalaureat, dar şi diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior.

„Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea şcolilor. Totodată, şi activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor. Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educaţional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020”, conform sursei citate,

În plus, Ministerul Educaţiei şi Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menţine comunicarea între elevi şi cadrele didactice.

„Toate activităţile extraşcolare sunt şi acestea anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior. Activităţile din cadrul programului „Şcoală după şcoală” (afterschool) care funcţionează în unităţile de învăţământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă.

7. De asemenea, conform hotărârii CNSSU, programele de studii privind schimbul de experienţă, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenţilor şi cursanţilor şcolilor postliceale sanitare se suspendă până la data de 31.03.2020, dacă nu au fost începute anterior datei adoptării prezentei hotărâri (nr.6/09.03.2020)”, mai arată MEC.

În cadrul videoconferinţei de marţi, Monica Anisie a solicitat inspectorilor generali şi inspectorilor generali adjuncţi să existe o informare şi o comunicare continuă între cadrele didactice, părinţi şi elevi.

„Este foarte important ca în această perioadă în care cursurile sunt suspendate, elevii să nu se expună în spaţiile aglomerate. Menţionăm că numărul elevilor afectaţi de suspendarea cursurilor este de aproximativ trei milioane”, anunţă sursa citată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!



Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/3509677-mediafax-foto-liviu-maftei-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/3509677-mediafax-foto-liviu-maftei-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Aproximativ trei milioane de elevi stau acasă, începând de miercuri până pe 22 martie ...