Imaginea articolului Un bărbat eliberat dintr-un penitenciar din Bucureşti şi trimis în autoizolare în Neamţ a fugit. Unde l-au găsit, beat, poliţiştii

Un bărbat eliberat dintr-un penitenciar din Bucureşti şi trimis în autoizolare în Neamţ a fugit. Unde l-au găsit, beat, poliţiştii

La nivelul judeţului Neamţ s-au încheiat până acum 5 procese verbale de constatare şi sancţionare contravenţională cu privire la persoane care nu au respectat regimul de autoizolare la domiciliu, a transmis, marţi, prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr.

Trei persoane din localităţile Piatra-Neamţ, Răuceşti şi Bicazu Ardelean au primit câte 20.000 de lei, iar două persoane din Piatra Şoimului au fost amendate cu câte 10.000 de lei.

Potrivit unor surse locale, bărbatul din Piatra-Neamţ care a fost amendat cu 20.000 de lei a fost eliberat, sub escortă, dintr-un penitenciar din Bucureşti şi fost trimis în Neamţ să stea 14 zile în autoizolare la domiciliu. Pentru că locuinţa lui din Neamţ era fără uşi şi fără geamuri, bărbatul a sărit pe fereastră şi a fugit, fiind găsit, în stare de ebrietate, în zona Gării din Piatra-Neamţ. După ce a fost identificat, a fost condus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ şi de acolo a ajuns la un centru de carantină, unde va sta în autoizolare.

În ce priveşte cazul din Bicazu Ardelean, cetăţeanul care a venit din Italia a spus că nu e de acord cu măsura de autoizolare şi a refuzat să rămână în locuinţă, primind amenda maximă.

Cea de-a treia amendă de 20.000 de lei a primit-o un bărbat din comuna Răuceşti, care nu trebuia să părăsească domiciliul timp de 14 zile, după întoarcerea din Italia.

La Piatra Şoimului, una dintre amenzile de 10.000 de lei a primit-o chiar secretarul comunei. Acesta a fost văzut, sâmbătă, prin instituţia Primăriei şi prin comună.

„Una dintre persoanele de la Piatra Şoimului a dat un exemplu negativ, fiind chiar secretarul comunei, nerespectând regimul de autoizolare. Am pretenţia că domnii primari, consilieri locali, oamenii care lucrează în instituţiile publice înţeleg mai bine şi mai repede obligaţiile legale şi morale, în sarcina lor, şi ar trebui să respecte această zonă de autoizolare. Domnul secretar nu a respectat această zonă de autoizolare, pentru care a primit sancţiune contravenţională”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr.

În judeţul Neamţ nu mai există persoane aflate în carantină, iar 357 de persoane sunt în autoizolare.

Foto: Profimedia Images

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0262521598-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0262521598-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un bărbat eliberat dintr-un penitenciar din Bucureşti şi trimis în autoizolare în Neamţ a fugit. Unde l-au găsit, beat, poliţiştii ...