Imaginea articolului Supermarketuri aglomerate în Italia după ce Guvernul a anunţat noi măsuri împotriva Covid-19

Supermarketuri aglomerate în Italia după ce Guvernul a anunţat noi măsuri împotriva Covid-19

Supermarketurile au fost luate cu asalt în toată Italia după ce Guvernul a anunţat noi măsuri care interzic călătoriile care nu sunt în interes de serviciu, pentru sănătate sau nu au un motiv întemeiat.

Limitarea călătoriilor, extinsă acum pentru toată Italia, i-a făcut pe oameni să iasă să îşi cumpere mâncare, lucru ce a cauzat cozi interminabile la supermarketurile din Italia.

Guvernul a trimis o notificare pentru a clarifica faptul că „nu este necesar, ci chiar contrar deciziei, privind protejarea sănătăţii şi prevenirea răspândirii COVID-19, să se aglomereze magazinele pentru a cumpăra alimente care pot fi obţinute zilele următoare”.

Italia a extins măsurile stricte de carantină, care implică şi interzicerea de a participa la adunări publice, pe întreg teritoriul ţării, a anunţat, luni seara, premierul Giuseppe Conte.

Acesta a spus că oamenii vor avea voie să circule doar pentru a se duce la serviciu sau pentru urgenţe personale.

Conte a adăugat că măsurile, ce intră în vigoare marţi, au scopul de a îi proteja pe membrii cei mai fragili ai societăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0502998763-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0502998763-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Supermarketuri aglomerate în Italia după ce Guvernul a anunţat noi măsuri împotriva Covid-19 ...