Imaginea articolului Femeia cu noul COVID-19 din Capitală este angajată la OSIM. 29 de colegi au intrat în contact cu pacienta / Activitatea instituţiei a fost suspendată timp de o săptămână

Sursa foto: Google Maps

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Economiei, femeia care a fost confirmat coronavirusul este salariată a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) lucrează în cadrul Direcţiei Economice.

„S-a întors din concediu de la Roma în data de 27 februarie 2020, fiind prezentă la serviciu în zilele de 28 februarie, 2 şi 3 martie 2020. Începând cu data de 4 martie, salariata a solicitat concediu de odihnă. Salariata a fost plasată în carantină în ziua de sâmbătă 7 martie 2020, iar în ziua de 8 martie 2020, după testarea pozitivă pentru infectarea cu COVID 19, a fost internată în spital. Conducerea OSIM a fost informată în cursul zilei de 8 martie 2020, zi nelucrătoare, despre această situaţie, imediat transmiţându-se un e-mail de informare către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti”, se arată în comunicat.

Ministerul Economiei a anunţat că luni dimineaţa s-a transmis către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSPB) o informare în acest sens împreună cu o listă de 29 de persoane care au intrat în legătură directă cu salariata confirmată pozitiv cu COVID 19.

„Prin aceeaşi adresă a fost solicitată comunicarea măsurilor care trebuie luate de către conducerea OSIM atât cu privire la toţi salariaţii OSIM, cât şi cu privire la clădirea unde se desfăşoară activitatea”, arată ministerul.

De asemenea, conducerea OSIM a solicitat, luni, la ora 12.00, ca măsură principală, dezinfectarea clădirii de către o firmă specializată, iar programul de lucru a fost suspendat.

Pentru continuarea acţiunilor de dezinfecţie, conducerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a dispus ca programul de lucru OSIM să fie suspendat până luni, 16 martie 2020.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/osim-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/osim-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sursa foto: Google Maps ...