Imaginea articolului Statele Unite au ajuns la un acord cu insurgenţii talibani privind un armistiţiu în Afganistan

Sursa: Profimeda Images

Administraţia Donald Trump a ajuns la un acord cu insurgenţii talibani afgani în privinţa unui armistiţiu care va intra în vigoare curând şi care ar putea conduce la retragerea trupelor americane din Afganistan, afirmă un oficial de la Washington citat de agenţia Associated Press.

Acordul prevede “reducerea violenţelor” timp de şapte zile, după care ar urma să fie lansate negocieri de pace cu toate forţele politice din Afganistan, a declarat oficialul, sub protecţia anonimatului.

Acordul este “foarte specific” şi se aplică pe întregul teritoriul al Afganistanului, inclusiv serviciilor de securitate afgane, a precizat sursa citată.

Un anunţ oficial în acest sens ar urma să fie făcut sâmbătă sau duminică.

Un reprezentant al Mişcării talibanilor afgani a confirmat acordul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/02/profimedia-0497938981-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/02/profimedia-0497938981-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sursa: Profimeda Images ...