Tesla ar putea primi subvenţii de stat pentru construirea fabricii sale din Germania, a declarat Peter Altmaier, ministrul german al Economiei, într-un interviu acordat publicaţiei Welt am Sonntag, citat de Reuters.

Imaginea articolului Tesla ar putea primi subvenţii pentru construirea fabricii de lângă Berlin

Sursa: Profimedia Images

“În conversaţiile mele cu (directorul Tesla) Elon Musk am fost întotdeauna foarte clar că nu există privilegii dar nici discriminări. Însă Germania trebuie să fie mai mult decât un punct de lucru, trebuie să existe cercetare şi dezvoltare de asemenea. Toate companiile care îndeplinesc aceste criterii au o şansă să fie sprijinite, inclusiv Tesla”, a spus Altmaier.

Guvernul federal german a alocat deja fonduri pentru producţia locală a bateriilor pentru maşini într-un efort de a-şi asigura locuri de muncă pentru industria auto în condiţiile în care noile reguli privind emisiile vor reduce cererea pentru maşini clasice, iar autovehiculele electrice necesită mai puţine piese şi mai puţină forţă de muncă pentru a fi fabricate.

Altmaier a spus că pentru a primi subvenţii de stat, companiile trebuie să îndeplinească anumite criterii în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi eficienţa bateriilor.

Tesla a anunţat în noiembrie că va construi a doua sa fabrică înafara Statelor Unite în Germania, lângă Berlin. Uzina cea nouă va fabrica baterii, sisteme de propulsie electrice şi maşini, primul model fiind SUV-ul electric Model Y.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/02/profimedia-0496965644.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/02/profimedia-0496965644-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Tesla ar putea primi subvenţii de stat pentru construirea fabricii sale din Germania, a declarat Peter Altmaier, ministrul german al Economiei, într-un interviu acordat publicaţiei Welt am Sonntag, citat de Reuters. Sursa: Profimedia Images ...