Medicii de la UPU Craiova sunt nevoiţi să facă improvizaţii şi să folosească sonde pentru abdomen pentru a vedea inima pacienţilor cu probleme cardiace, din cauza lipsei unui ecocardiograf, care nu funcţionează de peste patru luni. Spitalul aşteaptă aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru achiziţie.

Imaginea articolului Improvizaţii la UPU Craiova. Cardiolog: Folosim sondă pentru abdomen ca să vedem inima pacienţilor

Improvizaţii la UPU Craiova. Cardiolog: Folosim sondă pentru abdomen ca să vedem inima pacienţilor

Doctorul cardiolog Ovidiu Drăcea a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că de aproximativ 4 luni ecocardiograful din UPU nu funcţionează, iar pentru a putea consulta pacienţii sunt nevoiţi să folosească un aparat pentru abdomen sau să transporte bolnavii trei etaje, în Secţia Cardiologie, unde există un astfel de aparat, punând, astfel, în pericol viaţa pacienţilor.

„Este un ecograf care a avut o sondă care s-a stricat în urmă cu 4-5 luni. Noi nu ne putem desfăşura activitatea. Adică, ecografia cardiacă este o investigaţie de bază în multe boli cardio-vasculare. Câteodată, putem transporta pacientul din UPU în Secţia de Cardiologie, dar sunt cazuri în care în câteva minute, dacă nu pui sonda şi începi tratamentul de urgenţă, pierzi pacientul. Până în secţie, transportul poate dura şi 10 minute, dar dacă sunt lifturile ocupate, poate dura şi mai mult. În acest timp, pacientul poate să facă stop. Acum folosim o sondă de abdomen care, mă rog, nu poate să ofere aceleaşi informaţii. Adică, oferă nişte informaţii grosiere legate de dimensiunea cordului, dar nu se pot evalua valve, nu se pot evalua multe”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ovidiu Drăcea, medic cardiolog.

Potrivit medicului, cardiologii au făcut mai multe solicitări către conducerea spitalului pentru a primi aparatul necesar investigaţiilor în Urgenţă, dar în zadar.

„Ecocardiograful este o investigaţie de bază în urgenţă. S-au făcut referate către conducere şi s-a anunţat. Ştiu că au făcut şi cei din UPU, dar explicaţia a fost ceva de genul că ei au anunţat care sunt nevoie şi aşteaptă să facă bugetul. Aşa am făcut şi noi, am aşteptat, dar… Sunt zile în care 50 la sută din pacienţii care sosesc în UPU au nevoie de consultaţie cardiologică. Şi se solicită consult cardiologic”, a mai spus cardiologul.

Reprezentanţii SJU Craiova au declarat, la rândul lor, că aşteaptă aprobările de la Ministerul Sănătăţii pentru a putea cumpăra aparatura.

„Necesarul de aparatură pe anul 2020 care include ecografe, sonde, este întocmit de medicii din UPU, dar şi de cei din spital şi a fost trimis Ministerului Sănătăţii pentru aprobare. După aprobare, va fi demarată procedura de achiziţie”, a declarant pentru MEDIAFAX, Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt SJU Craiova

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

rootstireaUncategorised
Medicii de la UPU Craiova sunt nevoiţi să facă improvizaţii şi să folosească sonde pentru abdomen pentru a vedea inima pacienţilor cu probleme cardiace, din cauza lipsei unui ecocardiograf, care nu funcţionează de peste patru luni. Spitalul aşteaptă aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru achiziţie. ...