Magistraţii Curţii de Apel şi ai Tribunalului Iaşi protestează faţă de propunerea de eliminare a pensiilor de serviciu. Judecătorii poartă banderole albe de săptămâna trecută, iar de luni judecă doar cazurile urgente. Grefierii au protestat în faţa Paltului de Justiţie timp de o oră.

Magistraţii de la Curtea de Apel şi de la Tribunalul Iaşi judecă de luni dimineaţa doar cauzele urgente. Această formă de protest a fost adoptată în Adunările generale ale judecătorilor de săptămâna trecută şi încă de atunci magistraţii poartă banderole albe la mâini.

„Protestăm în raport de proiectul de act normativ prin care se solicită abrogarea dispoziţiilor vizând pensia de serviciu în familia ocupaţională Justiţie şi în mod principal în ceea ce priveşte pensia de serviciu pentru magistraţi. Apreciem că este o măsură care contravine tuturor reglementărilor europene şi internaţionale, conform cărora această pensie de serviciu, alături de salariu şi de inamovibilitate, constituie o compensaţie corectă în raport de limitările pe care le avem, incompatibilităţi, pentru riscul profesiei şi pentru importanţa activităţii pe care o avem, din perspectiva responsabilităţii funcţiei pe care o avem”, a declarat, luni, presei Diana Micu Cheptene, preşedintele Curţii de Apel Iaşi.

La Curtea de Apel Iaşi sunt 44 de judecători.

O reacţie faţă de actul normativ ce prevede eliminarea pensiilor de serviciu a venit şi din partea grefierilor de la Curtea de Apel şi de la Tribunalul Iaşi. Aproximativ 50 de persoane au ieşit în faţa Palatului de Justiţie din oraş, luni, la prânz, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de acest proiect legislativ.

„Suntem în continurea protestelor începute înainte de sărbători. Protestul vizează aceeaşi nemulţumire şi anume intenţia de a fi luat un drept al nostru, pensia de serviciu. Mâine (marţi-n.r.) este votul în plenul Camerei Deputaţilor şi noi am demarat aceste forme de protest, ieşirea în faţa instanţelor este una dintre ele, purtăm banderole şi nu participăm decât la judecarea cauzelor urgente. Cauzele se amână având în vedere atât protestul magistraţilor, cât şi protestul grefierilor”, a declarat Lăcrămioara Cipiniuc, grefier la Curtea de Apel Iaşi.

Protestele grefierilor vor continua până la soluţionarea revendicărilor, pentru că, susţin aceştia, nemulţumirile lor nu sunt legate doar de eliminarea pensiei de serviciu, ci şi de salarizare.

Şi la Timişoara, toţi grefierii Curţii de Apel, alături de cei ai Tribunalului, dar şi de cei de la Judecătoria Timisoara au protestat luni, între orele 10.00 şi 12.00, potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Timişoara.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!



Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/halep1-1024x575.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/halep1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Magistraţii Curţii de Apel şi ai Tribunalului Iaşi protestează faţă de propunerea de eliminare a pensiilor de serviciu. Judecătorii poartă banderole albe de săptămâna trecută, iar de luni judecă doar cazurile urgente. Grefierii au protestat în faţa Paltului de Justiţie timp de o oră. ...