Un adăpost pentru animale din SUA a descris-o într-o manieră extrem de sinceră pe una dintre pisicile pe care au pus-o spre adopţie, printr-o postare pe reţelele de socializare, care a devenit virală, relatează Huffington Post.

Imaginea articolului Cea mai rea pisică din lume a fost pusă spre adopţie. De ce a fost numită felina o „afurisită"

sursă FOTO: Facebook

Un adăpost pentru animale din Carolina de Nord, SUA a postat pe reţelele de socializare un anunţ de adopţie pentru cea mai “rea” pisică, pentru a-i anunţa pe potenţialii doritori la ce să se aştepte de la dificila felină, relatează Huffington Post.

Pisica cu blană colorată în alb şi negru, în vârstă de patru ani, a fost salvată de către o organizaţie pentru protecţia animalelor, chiar în Ajunul Crăciunului. Animalul ce poartă numele de Perdita fusese abandonat deoarece stăpânul ei murise.

Conform managerului organizaţiei, felina a fost foarte simpatică în prima zi la noua ei „casă”, însă apoi şi-a arătat adevărata personalitate.

Pisica a devenit brusc extrem de morocănoasă, iar iniţial, personalul adăpostului a crezut că este bolnavă, însă curând toată lumea şi-a dat seama că felina este pur şi simplu „afuristă.”

Potrivit anunţului de adopţie, unul dintre cele mai enervante defecte ale pisicii este faptul că îi amăgeşte pe oameni să creadă că vrea să fie luată în braţe şi mângâiată, însă imediat ce este atinsă începe să mârâie şi să „scuipe”.

Angajaţii asociaţiei au încercat să fotografieze pisica într-o postură cât mai simpatică pentru a atrage oferte de adopţie, însă singura atitudine a felinei a fost una ursuză.

O altă caracteristică a celei mai afurisite pisici, conform anunţului de adopţie, e „să te privească în suflet până ce te simţi incapabil să mai fii fericit vreodată.”

Managerul asociaţiei care o găzduieşte momentan pe felina Perdita, afirmă despre animal că are un comportament extrem de caraghios care poate amuza pe oricine.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/83173439-10156661879212341-2110986639416229888-n.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/83173439-10156661879212341-2110986639416229888-n-300x300.pngrootstireaUncategorised
Un adăpost pentru animale din SUA a descris-o într-o manieră extrem de sinceră pe una dintre pisicile pe care au pus-o spre adopţie, printr-o postare pe reţelele de socializare, care a devenit virală, relatează Huffington Post. ...