Istoricul Marius Oprea spune, într-un comentariu pentru MEDIAFAX, după ce IICCMER a demarat o cercetare în privinţa lui Teodor Meleşcanu, că o persoană publică nu îşi poate ascunde trecutul la nesfârşit, subliniind că fapta imputată nu s-ar putea concretiza în sesizare penală.

Redăm integral comentariul istoricului Marius Oprea pentru MEDIAFAX:

IICCMER s-a sesizat pe o informaţie veche de cinci ani

Institutul de Investigare a Crimelor Comunimsului şi Memoria Exilului Românesc s-a autosesizat în legătură cu afirmaţiile lui Teodor Meleşcanu, făcute la Viena, unde se afla în zilele izbucnirii revoluţiei la Timişoara. Ancheta lui Marius Oprea, fost angajat al IICCMER, face lumină însă în tot ”dosarul Meleşcanu”.

Doru Braia a denunţat din 2015 minicunile lui Meleşcanu

Sesizarea IICCMER cu privire la Teodor Meleşcanu în calitatea sa de fost diplomat comunist priveşte un singur aspect: acela al afirmaţiilor pe care el le-a făcut ca reprezentant al delegaţiei române la Reuniunea CSCE de la Viena, din 19-20 decembrie. ”Libertatea” a publicat în 9 ianuarie a.c. circulare diplomatice cu privire la modul în care să mintă diplomaţii români peste hotare în legătură cu evenimentele de la Timişoara.

Modul concret în care Meleşcanu a minţit, fapt la care s-ar cam rezuma investigaţia IICCMER, e cunoscut încă din 24 august 2015, deci de aproape cinci ani. La acea dată, cunoscutul dizident Doru Braia relata într-o emisiune TV că l-a văzut pe Teodor Meleşcanu în 18 decembrie la Viena, a doua zi după măcelul de la Timişoara, şi cu o zi înaintea începerii Reuniunii CSCE, cînd presa internaţională fremăta, căutînd să afle ce se întîmplă. În condiţiile închiderii graniţelor RSR. Doru Braia, care avea interdicţie să intre pe teritoriul României, drept pentru care căuta să abordeze orice oficial al regimului de la Bucureşti aflat în afara graniţelor, era şi el în capitala Austriei, cînd oficialul român a fost înconjurat de reprezentanţii presei: ”Un muşuroi întreg de jurnalişti l-a înconjurat, domnia sa se afla la o sucursală ONU din capitala austriacă şi l-au întrebat, s-a transmis chiar la unele televiziuni în direct, ce se întîmplă la Timişoara. Cu aceeaşi jovialitate pe care o cunoaşteţi, domnul Meleşcanu a anunţat că e pace şi linişte în România, nu se întîmplă absolut nimic alarmant şi că poporul român este mobilizat pentru îndeplinirea sarcinilor trasate de Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român”, a relatat Doru Braia.

Fapta imputată lui Meleşcanu nu demonstrează altceva decît că diplomatul comunist acţiona în directă concordanţă cu mandatul său de reprezentant al autoritîţilor comuniste. Din păcate, nu afirmaţiile sale de atunci ar putea sta la baza unei ”sesizări penale”, pentru că Teodor Meleşcanu nu a depăşit în vreun fel sau altul mandatul său diplomatic, cît mai ales substaturile misiunii sale la Viena, care era un ”cap de pod” al spionajului RSR în Occident.

Straniile dedesubturi ale unei „misiuni la Viena”

O persoană publică, oricît ar încerca să-şi ascundă trecutul, nu o poate face la nesfîrşit. Cea mai bună dovadă ne-a oferit-o, de curînd, însuşi Traian Băsescu, alias ”Petrov”, pentru ofiţerii fostei Securităţi.

Suspiciuni privind colaborarea şi chiar apartenenţa la Securitate, ca ofiţer acoperit, al serviciior de spionaj ale României comuniste au existat şi s-au exprimat public şi în legătură cu cel ce a ajuns nu demult al doilea om în stat – preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu. Fost ministru de externe (în guvernele Văcăroiu şi Dăncilă) şi director al Serviciului de Informaţii Externe (2012-2014), domnul Meleşcanu a răspuns la un moment dat acestor bănuieli exprimate public, spunînd că nu a fost ofiţer al fostei Securităţi ”nici acoperit, nici descoperit”, adăugînd, la vremea respectivă (în noiembrie 2014) că, dealtfel, ”din punct de vedere juridic vreau să vă spun că este o infracţiune faptul de a deconspira un ofiţer activ, în rezervă sau un ofiţer deplin acoperit şi este o faptă penală, se pedepseşte prin lege”. Dar, de asemenea, aş adăuga, prin lege se pedepseşte şi falsul în declaraţia pe proprie răspundere privind colaborarea cu Securitatea. Sînt temeiuri, sau nu, să credem că informaţia ”pe surse” potrivit căreia la Consiliul Naţional pentru Sudierea Arhivelor fostei Securităţi s-au primit noi dosare pînă acum clasificate şi că acestea nu l-ar putea lăsa cu totul rece pe Teodor Meleşcanu?

Cîteva momente enigmatice şi altele controversate din biografia sa pot îndritui supoziţia că s-ar putea ca şi preşedintele Senatului să calce pe urmele lui Petrov. Dar la un alt nivel decît al aceluia de mărunt turnător. Am scris, cu multă vreme în urmă despre ”aventurile” lui Teodor Meleşcanu la Viena (încă de la începutul anilor 90), iar despre Afacerea ”firul roşu”, într-o carte din 2015. Ca şi atunci cînd am publicat cartea despre Traian Băsescu în 2014, unde am relatat pe larg toate elementele care dovedeau legăturile sale cu Securitatea, nici cele scrise despre domnul Meleşcanu n-au fost luate în seamă la vremea respectivă. Poate vor fi relevante acum. Inclusiv pentru foştii mei colegi de la Instiutul de Investigare a Crimelor Comunismului, care s-au autosesizat în legătură cu persoana lui Teodor Meleşcanu. Şi vor arăta că al doilea om în stat ar avea toate motivele să privească, din cînd în cînd, în urmă, peste umăr – de unde nu îl pîndesc duşmani, ci propriul trecut.

Liviu Turcu l-a denunţat pe Meleşcanu în 2006 ca spion comunist

Primele dezvăluiri consistente privind apartenenţa lui Teodor Meleşcanu la fostul spionaj comunist au fost făcute în 2006, de către Liviu Turcu, fostul maior din Centrala de Informaţii Externe, ”defector” din Securitate. Acesta a fost în misiuni sub acoperire diplomatică în Occident, pe aceleaşi trasee ca şi Teodor Meleşcanu, între altele în SUA, Austria, Elveţia şi pe lîngă ONU. La poziţia a doua, pe lista lui Turcu, lista politicienilor care au avut legături Securitatea ”pe linie de spionaj”, apare numele acestuia. De asemenea, Mircea Răceanu, fost spion ”trădător” al Securităţii, care a furnizat înainte de 1989 informaţii ”agenturilor străine”, fiind arestat, anchetat şi condamnat iniţial la moarte pentru aceste fapte, a relatat în memoriile sale publicate că, pe parcursul anchetelor, pus să indice după fotografii cine lucra pentru spionajul românesc sub acoperire diplomatică (pentru a i se cunoaşte anvergura ”trădării”), l-a recunoscut, între alţii, în fotografiile puse în faţa sa de către ofiţerul anchetator (lt.col. Emil Rădulescu) şi pe Teodor Meleşcanu.

Aşa că este foarte interesant dacă documentele ajunse la CNSAS vor scoate la lumină dovezi documentare în acest sens, în cazul în care nu se va ”bloca” politic în Colegiu o reverificare a colaborării domnului Meleşcanu cu Securitatea, despre care Liviu Turcu afirma că există documente în fondul informativ al arhivelor Securităţii, la UM 0544 (Centrul de Informaţii Externe), UM 0195 (unitatea de protecţie contrainformativă a CIE) şi la UM 0625 (Contraspionaj).

O misiune despre care am scris în revista Cuvîntul în anul 1991şi care a fost una dintre ultimele întreprinse de ”servicii” în debandada de după fuga şi apoi execuţia lui Nicolae Ceaueşescu. Cum am văzut, Teodor Meleşcanu se afla la Viena încă din 18 decembrie 1989 şi este de presupus că n-a mai avut cine şi cînd să-i spună să se reîntoară în ţară, la sfîrşitul Reuniunii CSCE, din seara zilei de 20 decembrie. A doua zi, cînd ar fi trebuit să revină în Bucureşti, era şi ultima pentru regim. Aşa că e de presupus că el a rămas cumva ”blocat” de parcursul evenimentelor în capitala Austriei şi, la fel de probabil, să fi participat la acţiunea de ”curăţenie” care s-a făcut după sinuciderea lui Marin Ceauşescu în 28 decembrie 1989, fratele dictatorului şi şeful Agenţiei Comerciale de la Viena, agenţie care a funcţiont drept paravan pentru alimentarea conturilor dictatorului şi ale Securităţii. Mai multe surse, inclusiv din ancheta poliţiei austriece, cum scriam în 1991, au considerat acestă sinucidere un posibil asasinat. Teodor Meleşcanu a fost ultima persoană care a stat de vorbă telelonic, pe 27 decembrie 1989, cu Marin Ceauşescu: la vremea aceea, serviciile judiciare olandeze monitorizau, pe urma unei afaceri necurate cu diamante, discuţiile acestuia şi ale personalului Agenţiei Comerciale a RSR de la Viena. Această informaţie a ”transpirat” din sursele anchetei austriace care cercetau ”sinuciderea” lui Marin Ceauşescu la presă, fiindu-mi împărtăşită de un ziarist austriac, cînd am fost în 1991 la Viena, pe urmele acestui caz.

Misterele unei sinucideri asistate

Am vizitat atunci cînd am făcut aceste investigaţii la Viena, în 1991, şi o altă fostă ”oficină” a Securităţii, ACIER (Asociaţia Culturală Internaţională a Exilului Românesc), unde se aflau numai două doamne în vîrstă, care susţineau că nu ştiu limba română şi m-au dat afară elegant, dar rapid din secretariat, unde tocau ultimele documente dintr-un sediu părăsit. Am stat de vorbă şi cu o chelneriţă de la un hotel din centrul Vienei, ”Imperial”, fost sediu al Statului Major al Armatei Roşii, imediat după instalarea acesteia în Austria, unde Marin Ceauşescu îşi băuse în ultimii ani cafeaua de dimineaţă, în timp ce făcea ”revista presei”. Ea m-a asigurat că acesta, pe care-l ştia de ani de zile, nu părea genul de om care să-şi pună singur ştreangul de gît. Apoi, surse din cadrul poliţiei austriece au sugerat că ruptura vertebrei cervicale, constatată la Marin Ceauşescu în urma spînzurării lui nu putea fi provocată de o cădere de numai un metru şi jumătate, care ar fi provocat doar axfisierea lui.

O altă mărturie care pune la îndoială sinuciderea lui Marin Ceauşescu şi acreditează varianta unei crime a venit în 7 februarie 1994 de la generalul-maior Radu Gheorghe, şeful Inspectoratulu de cifru şi transmisiuni cifrate al R.S.România, care declara în faţa Comisiei Gabrielescu că în zilele Revoluţiei, comunicaţiile cu exteriorul au fost practic sistate: ”traficul radio a fost practic inexistent: nu ne-a mai solicitat nimeni! Practic s-au întrerupt legăturile cu ambasadele. Doar Marin Ceauşescu a comunicat că va veni în ţară, să elucideze nişte probleme, dar a doua zi a venit ştirea cu moartea sa”. Moarte, nu sinucidere.Oricum s-ar fi petrecut faptele, foarte curînd după ce Marin Ceauşescu a fost găsit mort, Ministerul de Externe a comunicat Agenţiei Economice a României de la Viena, ca răspuns la veste, că ”totul trebuie sigiliat”, ”nimic nu trebuie atins” şi că va veni un emisar special să ridice documentele.

Curînd, s-a prezentat acolo Teodor Meleşcanu, pentru a ridica arhiva din biroul sigilat al fratelui lui Nicolae Ceauşescu şi probabil şi actele de la domiciliul lui. A avut Teodor Meleşcanu şi o altă calitate, pe lîngă aceea de ”emisar special” al Externelor, în această delicată situaţie? Date fiind informaţiile conţinute în acele documente, care puteau face lumină în nebuloasa ”conturilor din străinătate” ale cuplului Ceauşescu, cît şi asupra ”surselor financiare” pentru operaţiunile externe ale Securităţii, se poate crede orice. Dar nu că aceste informaţii ar fi fost lăsate de izbelişte, pe mîna oricui. Apoi, să nu uităm că tocmai în vremea în care acesta era în fotoliul Externelor şi Văcăroiu prim-ministru, au fost stopate intempestiv investigaţiile asupra conturilor lui Ceauşescu – poate că se aflau periculos de aproape de adevăr.

Adevărata miză a unei sesizări şi eventuale ”anchetări” ale domnului Meleşcanu depăşesc posibilităţile IICCMER atît în circumstanţele prezentului, la fel pe cît a fost de nedorită în anii regimului Iliescu. E vorba aici de un secret păzit cu şapte lacăte, dacă nu cumva orice urmă de informaţie a fost distrusă demult. Orice investigaţie cît de sumară duce de fapt la o miză mare cît tot spionajul românesc de dinainte de 1989, reprezentată de arhiva Agenţiei Economice a RSR la Viena. Aici, în mîinile lui Marin Ceauşescu, se centralizau banii rezultaţi din afacerile murdare ale Securităţii, numite eufemistic ”Aport Valutar Special” (unitate a Securităţii în care a lucrat drept contabil-şef Teodor Stolojan, un alt ”tehnocrat” şi pentru o vreme, după 1989, coleg de partid cu domnul Meleşanu).

Unitatea AVS alimenta atît conturile familiei Ceauşescu, cît şi pe cele ale Securităţii. Banii veneau din afaceri murdare, de la vînzarea evreilor şi a saşilor, pînă la comerţul cu armament convenţional în ţări supuse embargoului, o piaţă pe care România ocupa un rol de frunte, contra valută sau diamante. Documentele Agenţiei ar fi putut să arate dimensiuinile ”comerţului cu carne vie” în care a fost implicat regimul comunist. Dar şi persoanele care au mijlocit aceste afaceri. Şi unde, la cine au ajuns reţelele, conturile, banii într-un final, cînd ”şandramaua comunismului”, cum spunea genealul Pleşiţă, s-a dărîmat.

Acest secret a fost şi este de multă vreme închis cu şapte lacăte, pentru că reţelele, ca şi Teodor Meleşcanu, au supravieţuit. Pînă şi prin anul 2000, în sîngerosul război civil din Congo, după cum relata un amplu reportaj din ziarul american Chicago Tribune, luptătorii din ambele tabere se măcelăreau cu AKM-uri fabricate la Cugir şi ”exportate” acolo prin reţeaua lui Shimon Naor, unul dintre ”protejaţii” regimului Iliescu (fapt despre care, atunci cînd a fost întrebat de un jurnalist american venit în România pentru a afla cum de au ajuns acolo arme de fabricaţie românească, generalul Decebal Ilina, fost şef al spionajului militar demisionat în 1997 şi revenit după 2000 în prim-plan ca şef al Înzestrării şi producţiei militare, a avut o ieşire nervoasă).

Dar reţelele de mafie transfrontalieră nu sînt numai sursă de bani. Banii aduc putere, iar puterea la rîndul ei păstrează privilegiile şi asigură supravieţuirea reţelelor, care aduc banii. E un cerc în care s-au învîrtit din 1989 încoace ”moştenitorii Securităţii” care au prins în el România şi între care Teodor Meleşcanu este doar un număr din şir (va urma).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0415077569-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0415077569-1.jpgrootstireaUncategorised
Istoricul Marius Oprea spune, într-un comentariu pentru MEDIAFAX, după ce IICCMER a demarat o cercetare în privinţa lui Teodor Meleşcanu, că o persoană publică nu îşi poate ascunde trecutul la nesfârşit, subliniind că fapta imputată nu s-ar putea concretiza în sesizare penală. ...