Molly Bloom din romanul lui James Joyce „Ulyse”, căruia scriitorul îi dedică ultimul capitol (cel în care transcrie „fluxul conştiinţei”), este „întruparea senzualităţii şi a neruşinării, a visării exaltate şi a tânjirii deznădăjduite”.

Imaginea articolului O carte pe zi: „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei", de Mircea Mihăieş

O carte pe zi: „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei”, de Mircea Mihăieş

În urmă cu aproape un an şi jumătate, îndemnam orice iubitor al literaturii să se aplece asupra unei cărămizi de înţelepciune, să citească pe îndelete, să revină, pentru că, pe lângă deliciile momentului, va reveni în mod cert la literatură. Era vorba de un tom enorm (peste 1000 de pagini) semnat de timişoreanul Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului”, apărut la Editura Polirom. Ne aflam în faţa unui roman al romanului. Ce făcea Mircea Mihăieş era ieşit din comun, chiar unic. Nu doar analiza textul capodoperei, convingându-ne că e o capodoperă, ci şi textele tuturor celor care au avut ceva important de spus despre Ulysse, lăsând impresia, chiar convingerea că stăpâneşte subiectul în întregime. Apoi oferea o interpretare proprie, analiza lui privindu-l pe autor, dar şi textul şi receptarea. Cartea la care mă refeream apăruse în 2016 şi fusese desemnată de Uniunea Scriitorilor drept cartea acelui an.

Neliniştit, Mircea Mihăieş a plonjat din nou, după aceea, în Joyce (să se verifice?; el susţine că “de plăcere”), a fost prins din nou de subiect şi după trei ani a ieşit o altă carte, aproape la fel de voluminoasă, şi ea unică.

Lectura mea, mărturisea Mihăieş într-un interviu, era însoţită de întrebarea: “Dar ce se întâmplă cu Molly? De ce nu apare? Unde a dispărut? Când va reveni? Ce face ea în chiar acest moment, când n-o văd şi n-o aud, dar o presimt de partea cealaltă a paginii?” Ei bine, lectura aceasta a devenit căutarea febrilă a personajului Molly Bloom.

Molly Bloom este în centrul ultimului capitol al romanului “Ulyse”, cel experimental, în care Joyce a eliminat toate semnele de punctuaţie, sugerând în felul acesta transcrierea “fluxului conştiinţei”. Dar, susţine Mircea Mihăieş, Molly Bloom e prezentă în aproape toate capitolele romanului, ca obsesie a altor personaje, ca rememorare şi ca supraveghetor al văzutelor si nevăzutelor oraşului. Ea apare în zeci de secvenţe disparate. Ca o “conştiinţă vinovată a unui întreg oraş, Dublin, şi a unei întregi lumi, inclusiv a aceleia mediteraneene, simbolizată de Gibraltar.” “Molly a mea nu aparţine nici postmodernităţii, nici postcolonialismului, nici <<mişcării de eliberare a femeii>>. Dar nici pre-modemităţii şi convenţionalismului care-o aşază pe femeie în rândul <<obiectelor utile>> ale vieţii casnice. Ci vieţii, pur şi simplu.”

De altfel, încă de la începutul cărţii sale, Mircea Mihăieş scrie că în capitolul final al romanului “Ulyse” e “transcrierea celor mai îndrăzneţe, nesăbuite, prosteşti, extravagante, smintite, iraţionale, delirante, caraghioase, burleşti, pompoase, imprudente, obscene, lirice, încântătoare, nostalgice, fastuoase, sublime gânduri din mintea unei femei surprinse vreodată în literatură.”

Aşadar, Moilly Bloom e “un evantai multicolor” – ceea ce şi explică numeroasele capitole care se intitulează simplu, preluându-i numele: Molly evantai; Molly imperiala; Molly impudica; Molly carusel; Molly naturalia; Molly triplex; Molly din Troia; Molly de piatră; Molly postmeridian; Molly nocturna; Molly sola; Molly asamblaj; Molly mille-feuilles; Molly grande-boofee “E povestea unui personaj care ilustrează acut şi subminează radical ideea de pasiune amoroasă în cultura occidentală a ultimelor secole – insistă Mircea Mihăieş. Molly Bloom e şi <<nevasta veselă>> din Windsorul shakespearian, e şi Moll Flanders, şi Fanny Hill, şi sora mai mică şi mai puţin nevrotică, dar mai îndrăzneaţă a Annei Karenina şi a Emmei Bovary, şi Justine a lui Sade, şi Venus în blănuri, şi eroina unei Histoire d’O ce n-a mai fost scrisă, şi o Simone de Beauvoir avant la lettre. E întruparea senzualităţii şi a neruşinării, a visării exaltate şi a tânjirii deznădăjduite. Am descoperit astfel drama lucidităţii, a compasiunii (şi autocompasiunii) unei femei ce pare sclava instinctelor fizice, dar care se relevă a fi stăpâna absolută a intuiţiilor şi viziunilor luminoase despre iubire. Deschise, părţile dispuse radial ale evantaiului sunt un elogiu adus femeii şi feminităţii, supleţei inteligenţei şi mlădierii pasiunilor ce-şi cer dreptul la exprimare artistică. Molly Bloom se află la răscrucea mentalităţilor, percepţiilor şi sensibilităţilor premoderne şi moderne. Atunci când nu le-a înfrânt, a ştiut să-şi facă din ele un aliat. Le-a cucerit ori şi le-a asumat, în toate ipostazele ei.”

Dacă nu vă încumetaţi s-o citiţi, ar fi păcat să nu răsfoiţi măcar această carte! Veţi găsi pagini încântătoare, memorabile, care vă vor întoarce la literatura bună.

Mircea Mihăieş – “O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei”. Editura Polirom. 508 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/carte-17.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/carte-17-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Molly Bloom din romanul lui James Joyce „Ulyse', căruia scriitorul îi dedică ultimul capitol (cel în care transcrie „fluxul conştiinţei'), este „întruparea senzualităţii şi a neruşinării, a visării exaltate şi a tânjirii deznădăjduite'. O...