Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin au confirmat că gazoductul Nord Stream 2 va începe să funcţioneze, în ciuda sancţiunilor anunţate de Statele Unite, potrivit postului Deutche Welle.

Imaginea articolului Nord Stream 2: Germania şi Rusia confirmă începerea funcţionării gazoductului, în ciuda sancţiunilor anunţate de SUA

Sursa FOTO: Profimedia Images

“Sper că până la sfârşitul acestui an, sau în primul trimestru al anului viitor, lucrările vor fi finalizate şi conducta de gaz va începe să funcţioneze”, a spus Putin la o conferinţă de presă comună cu Merkel.

La rândul ei, Merkel a spus că „nu este de acord cu abordarea SUA” de a impune sancţiuni, adăugând că „în ciuda sancţiunilor, va fi posibilă finalizarea Nord Stream 2 … Există o anumită întârziere, dar va fi finalizată”.

Cei doi lideri s-au întâlnit sâmbătă la Moscova, unde au discutat despre controversata conductă de gaz Nord Stream 2, situaţia de criză din Iran şi propunerea de a găzdui negocierile de pace din Libia la Berlin.

Nord Stream 2 urmează să livreze gaz rusesc în Germania, care se bazează foarte mult pe firmele ruse pentru nevoile sale energetice. Gazoductul a fost ţinta sancţiunilor anunţate de către guvernul SUA, care susţine că instalaţia, care aparţine companiei petroliere de stat din Rusia, Gazprom, ar putea fi folosită ca „instrument de constrângere” şi ar putea transforma Germania într-un „ostatic al Rusiei”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0492180389.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0492180389-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin au confirmat că gazoductul Nord Stream 2 va începe să funcţioneze, în ciuda sancţiunilor anunţate de Statele Unite, potrivit postului Deutche Welle. Sursa FOTO: Profimedia...