Preşedintele reales al Taiwanului, Tsai Ing-wen, a declarat sâmbătă că guvernul său va depune toate eforturile pentru a rupe impasul în relaţiile cu China şi va menţine stabilitatea în strâmtoarea Taiwanului, potrivit Reuters.

Imaginea articolului Număr record de voturi: Tsai Ing-wen a câştigat al doilea mandat de preşedinte al Taiwanului. Mesajul privind impasul în relaţiile cu China

Sursa FOTO: Hepta.ro

Tsai a declarat într-o discuţie cu reporterii în Taipei după ce sâmbătă a câştigat un nou mandat de preşedinte că Taiwanul speră să reia discuţiile cu China.

Beijingul a întrerupt un mecanism de dialog cu Taiwanul după ce Tsai a fost aleasă preşedinte în 2016.

Tsai şi-a învins principalul adversar Han Kuo-yu din cadrul partidului Kuomintang, care favorizează legăturile strânse cu China, cu peste 2,6 milioane de voturi.

În total, ea a câştigat aproape 8,2 milioane de voturi, mai mult decât orice alt preşedinte al Taiwanului, de când insula a organizat primele alegeri prezidenţiale directe în 1996.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/hepta-4864416.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/hepta-4864416-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele reales al Taiwanului, Tsai Ing-wen, a declarat sâmbătă că guvernul său va depune toate eforturile pentru a rupe impasul în relaţiile cu China şi va menţine stabilitatea în strâmtoarea Taiwanului, potrivit Reuters. Sursa...