Coregraful belgian Wim Vandekeybus a explicat în ce fel s-a închegat spectacolul „Traces”, pentru care a căutat inspiraţie în România: „Ursul intră în pielea omului”, a spus artistul pentru MEDIAFAX.

Spectacolul „Traces” a fost prezentat în premieră la Bucureşti, în cadrul festivalului Europalia Romania, deschizând astfel o serie de reprezentaţii internaţionale al companiei „Ultima Vez / Wim Vandekeybus”. Coregraful belgian, cunoscut pentru ritmul provocator al spectacolelor sale şi pentru scenele puternice, a povestit pentru MEDIAFAX în ce fel a reuşit să aducă în faţa spectatorilor o poveste în care natura sălbatică din România este transformată într-un partener de dans al artiştilor şi în ce fel au căpătat ritmurile balcanice noi forme în compoziţii muzicale realizate de instrumentişti americani.

Prezentarea spectacolului menţiona doar faptul că ”în «Traces», Wim Vandekeybus revine la corp, la reacţia instictivă, la energia imediată care a dictat ritmul primelor sale spectacole”. Coregraful construieşte secvenţe care ajung să fie la fel de puternice ca „Bolero” de Ravel dar şi scene sfâşietoare la propriu până la finalul care i-a făcut pe spectatorii de la Bucureşti să spună „Am fost surprins că am înţeles”.

Reporter: Ce v-a făcut să lucraţi spectacolul „Traces” în acest mod descris drept o revenire la corp?

Wim Vandekeybus: Am realizat în ultima vreme mai multe spectacole legate mult de un text. Am făcut ”Bacantele”, după Euripide, pentru Residenztheater, cu propria mea companie am făcut un spectacol SF, o alta legată de opresiune, pentru care am lucrat cu un scriitor pentru un fel de mitologie, cu mult dans, multă imagine, era şi ceva filmat. De data aceasta am spus ”Vreau să lucrez din nou, să arăt, să spun povestea fără prea mult text”. Acesta a fost punctul de pornire.

Reporter: Unde a apărut România în poveste?

Wim Vandekeybus: Cei de la Europalia, care este un festival concentrat asupra unei singure ţări, m-au abordat şi mi-au spus ”Vrem să faci un spectacol consistent inspirat de România. Făcusem filmul ”Galloping Mind”, pentru care am turnat în Ungaria şi la Constanţa. Constanţa avea un rol important pentru legătura cu marea, unde ies caii din apă. Aşa că ştiam România un pic. Am fost fascinat de Josef Koudelka, fotograful ceh care a fotografiat ţiganii în anii ´70, în România, Bulgaria… toate fotografiile acelea alb-negru cu oameni care călătoreau. Şi am zis, bun, hai să combinăm toate aceste lucruri.

Reporter: Ce rol au avut vizitele în România în conceperea spectacolului?

Wim Vandekeybus: Sigur, România, am venit aici, am vrut să fiu inspirat. Oamenii voiau să fac ceva despre perioada politică de după Ceauşescu. Am zis ”nu vreau să fiu politic în acest fel” şi am vrut să pornesc de la natura sălbătică din România, unde încă mai sunt urşi, unde încă mai sunt animale. Unde sunt nişte rădăcini protejate. Am ajuns aici, am simţit că natura nu mai e aşa protejată, că lucrurile stau altfel, dar am fost inspirat să fac ceva legat de pădure şi drum ca un fel de simboluri ale raportului dintre oraş şi natură.

Reporter: Cum s-au legat toate aceste elemente pentru dumneavoastră?

Wim Vandekeybus: Într-un mod foarte simplu, spunem un fel de poveste. Ursul este un fel de metaforă pentru pierderea ultimelor animale, care sunt umanizate, desigur. Şi e interzis să le umanizăm acum pentru că România a intrat în Europa. Toate aceste poveşti. S-a transformat într-un spectacol influenţat într-o măsură foarte mare de muzica din România şi Bulgaria, de ritm, de muzica pe care o avem în Balcani şi nu prea o regăsim în Nordul Europei. Dar o muzică interpretată de muzicieni din New York. Sunt Marc Ribot, Trixie Whitley, Shahzad Ismaily, oameni pe care i-am adunat ca să interpreteze această muzică inspirată din ritmurile de aici, dar este o muzică diferită de cea românească, un construct abstract pentru spectacol.

Reporter: Ce a ajuns pe scenă în ”Traces”?

Wim Vandekeybus: Veţi vedea mai multe lucruri. Sunt urşi, am respectat fiziologia urşilor, pentru că ursul este foarte mare, avem costume incredibile. Trebuie să spun că nu folosim nimic provenit de la un urs adevărat, pentru că nu am vrut. Dar e o tradiţie aici, sunt oameni care poartă piele de urs şi dansează, e un fel de referinţă dar, într-un fel am făcut invers, ursul intră în pielea omului. Sunt curios cum vor vedea românii lucrurile acestea. Cu tot respectul am jignit un fel de tradiţie care e uimitoare, dar, pe de altă parte nu mai sunt aşa mulţi urşi acum.

Reporter: Care e momentul din spectacol pe care vă vine în minte în primul rând?

Wim Vandekeybus: E şi un moment în care oamenii interpretează cerbi. Sugerând numai coarnele, dar fără costume. Vor putea cei din sală să vadă un cerb fără costum? Mult timp în acest fel vor putea să vadă în ce fel poate să fie creat elementul animalic doar prin intermediul mişcării aşa cum am mai prezentat altădată un cal doar muşcând din gulerul cămăşii şi interpretând calul de parcă aş fi fost eu însumi calul şi călăreţul.

Reporter: Aţi vorbit de foarte multe ori despre modul în care omul proiectează asupra animalelor simboluri şi idei. În ”Traces”, pare că faceţi procesul invers, prin care animalele sunt descoperite în interiorul omului…

Wim Vandekeybus: Oamenii sunt singurele animale care pot să imite. Ursul nu o să imite maimuţa. Se joacă cu ea dar rămâne urs. Dar omul poate să un cal, un bărbat poate să imite o femeie, ne place să ne jucăm. De aceea există teatrul, cred eu. Ne place să integrăm funcţii pe care le au alte fiinţe. La fel şi în natură. În acest fel, animalele ne inspiră, ca în ”Fabulele” lui La Fontaine, unde ai vulpea, animalul şiret, leul este de obicei regele, ursul e prietenul uman, şarpele… Avem toate aceste simboluri care sugerează un sens pe care îl capătă animalul. E ca atunci când îţi alegi un totem în arte marţiale. Dacă eşti maimuţă trebuie să fii incredibil de flexibil. În acest mod, animalele te inspiră foarte tare.

Reporter: Cum a evoluat pentru dumneavoastră compania Ultima Vez, cei 35 de ani care au trecut de la înfiinţare?

Wim Vandekeybus: Uneori e greu uneori să faci un spectacol. Mai ales că am făcut multe lucruri şi mie nu îmi place să mă repet. Chiar şi acum am avut o echipă foarte tânără dar, o echipă uimitoare, care m-a inspirat. Am simţit că sunt un fel de tată pentru ei, pe de altă parte mă inspiră, să fii atent la cei tineri, să îi înveţi, uneori învăţ eu multe de la ei. Poate am nevoie de mai puţin timp decât înainte, am mai multă experienţă. Ştiu foarte bine ce se potriveşte şi ce nu, aşa că pot să elimin foarte repede ce nu e necesar.

Reporter: Sunt lucruri pe care le simţiţi schimbate?

Wim Vandekeybus: Am o echipă incredibilă în jurul meu şi, pe de altă parte, acum există o ofertă de spectacole mult mai bogată. Când am început eu nu găseai un curs de dans în Bruxelles. Acum găseşti mai bine de 15. Multe cursuri, mulţi oameni au început să creeze. Încă nu sunt prea mulţi bani şi încă mai e nevoie să ai ceva special ca să supravieţuieşti. Desigur, suntem o companie pe termen lung, dar încă mai am nevoie să mă surprind pe mine însumi, altfel mă pierd în mulţime. Îmi place această provocare.

Reporter: Tinerii dansatori care vin în trupă în ce fel s-au schimbat în aceşti ani?

Wim Vandekeybus: Au mai multă tehnică. Nu au suflet. Au urmat şcoli. În şcoală înveţi să fii corect, dar uiţi să fii adevărat. Aşa că treaba mea e să îi fac să fie adevăraţi. În şcoală nu ai parte mereu de cea mai bună educaţie. În ceea ce priveşte tehnica, poate, dar tehnica nu e suficientă ca să fii un artist bun.

Spectacolul ”Traces” face parte din programul de artele spectacolului al festivalului Europalia Romania, curatoriat de Andreea Căpitănescu.

Wim Vandekeybusest s-a născut la Herenthout, pe 30 iunie 1963. După studii liceale, Wim Vandekeybus a plecat la Louvain, pentru a studia psihologia. În 1985, a obţinut o audiţie la celebrul coregraf Jan Fabre care i-a oferit un rol în ”The Power of Theatrical Madness”. Un an mai târziu, Vandekeybus a fondat compania Ultima Vez. Primul său spectacol, „What the Body Does Not Remember”, a devenit un succes internaţional. În toate producţiile sale atât de diferite, Ultima Vez rămâne fidelă propriului limbaj de mişcare. Tensiune, conflict, corpul cu care se confruntă mintea, riscuri şi impulsuri. De fiecare dată, pasiunea, intuiţia şi instinctul vor lua o altă formă în spectacolele sale, au arătat organizatorii evenimentului. Este cunoscut şi în calitate de fotograf şi regizor. Cel mai recent spectacol al companiei sale, ”Traces”, a fost realizat în cadrul ediţiei dedicate României de festivalul Internaţional de Artă Europalia, organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei. Premiera spectacolului a avut loc la Bruxelles în decembrie 2019, iar după spectacolul de la Bucureşti, continuă turneul european cu reprezentaţii programate în Franţa, Luxembourg, Italia, Franţa, Germania, Olanda.

Compani şi Ultima Vez a fost fondată în 1986 de coregraful, regizorul de scenă şi cineastul Wim Vandekeybus. De la înfiinţare, Ultima Vez şi-a dezvoltat activităţile în calitate de companie internaţională de dans contemporan cu sediul la Bruxelles şi în Flandra.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/ultima-vez.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/ultima-vez-300x274.jpgrootstireaUncategorised
Coregraful belgian Wim Vandekeybus a explicat în ce fel s-a închegat spectacolul „Traces”, pentru care a căutat inspiraţie în România: „Ursul intră în pielea omului”, a spus artistul pentru MEDIAFAX. ...