CEC Bank reacţionează în scandalul întârzierilor la plata pensiilor în Suceava, situaţie reclamată de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, şi a transmis că plata s-a făcut în mai puţin de două ore de la încasare, iar banii sunt deja în conturile beneficiarilor.

Imaginea articolului Scandalul întârzierilor la plata pensiilor în Suceava. Reacţia CEC Bank

Scandalul întârzierilor la plata pensiilor în Suceava. Reacţia CEC Bank

Reprezentanţii CEC Bank au transmis, printr-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX, că banii sunt deja în conturile pensionarilor din Suceava.

„CEC Bank a încasat pensiile aferente judeţului Suceava de la Casa Naţională de Pensii Publice prin 3 OP-uri (ordine de plată – n.r.) efectuate astăzi, 10 ianuarie 2020, orele 10.55 (două OP-uri) şi 11.24. Banca a efectuat cu rapiditate plata pensiilor, sumele fiind deja disponibile în conturile pensionarilor începând cu ora 13.19. CEC Bank efectuează plăţile către pensionari în cel mai scurt timp posibil de la momentul primirii sumelor aferente”, au transmis reprezentanţii CEC Bank.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că există probleme la virarea pensiilor în judeţul Suceava, ea spunând, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „CEC Suceava nu doreşte să ajutăm oamenii”.

„Faci tot posibilul să fie banii trimişi cât mai repede pensionarilor după sărbători, din momentul în care aceştia sunt în cont la Poştă/la Bănci şi, când lucrurile se mişcă … CEC Suceava nu doreşte să ajutăm oamenii. CEC Suceava are de făcut documente două zile de când intră banii. Vrea toată ţara dar nu vrea CEC Suceava. Ne-a informat fostul Ministru M.C Budăi/PSD că nu doreşte, nu trebuie grăbit nimic. PSD nu este de acord să ajungă banii mai devreme la pensionari. E scrupulos, ţine la proceduri. Se bucură dacă poate să blocheze sau să întârzie ceva. Eu ţin la oameni”, a scris Violeta Alexandru.

Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că pensionarii aşteaptă banii cât mai repede şi că angajaţilor instituţiei pe care o conduce nu le plac astfel de sincope.

„Noi am virat banii, dar cei de la CEC Bank au spus că nu pot vira banii vineri în conturile persoanelor fizice, pe carduri. Nu am primit nimic oficial, doar ce am aflat de la angajaţii CEC Bank. Interesul nostru era să dăm banii cât mai repede, să aibă oamenii bani şi la sfârşitul acestei săptămâni. (…) Din câte am înţeles, ar fi vorba despre o decizie luată de conducerea CEC Bank la nivel naţional. Sunt afectaţi peste 12.400 de pensionari din judeţul Suceava care îşi încasează pensia pe cardurile de la CEC Bank”, a spus Boliacu.

Potrivit acestuia, la nivelulul judeţului sunt peste 138.000 de pensionari, majoritatea încasând banii prin mandat poştal, iar aceştia au primit pensiile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/bani-lei-publimedia-octav-ganea-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/bani-lei-publimedia-octav-ganea-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
CEC Bank reacţionează în scandalul întârzierilor la plata pensiilor în Suceava, situaţie reclamată de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, şi a transmis că plata s-a făcut în mai puţin de două ore de la încasare, iar banii sunt deja în conturile beneficiarilor. ...