Planul lui Parvus conţinea toate ingredientele necesare pentru a provoca, la momentul potrivit, prăbuşirea puterii de stat ruseşti şi măturarea guvernului ţarist, iar apoi înlocuirea lor cu revoluţionari docili.

Imaginea articolului O carte pe zi: "Documentele secrete Parvus. Revoluţia cumpărată", de Elisabeth Heresch

O carte pe zi: “Documentele secrete Parvus. Revoluţia cumpărată”, de Elisabeth Heresch

„Cu greu s-ar mai găsi un altul în istoria universală care să pretindă în modul cel mai serios cu putinţă că şi-a propus o asemenea sarcină şi în scurt timp a şi realizat-o – în afară doar de Israel Lazarevici Helphand, alias Alexander Parvus. La sfârşitul anului 1914, genialul economist a elaborat un plan, la începutul anului 1915 l-a prezentat guvernului Reich-ului german – iar în 1917 acest plan a devenit realitate: distrugerea Imperiului ţarist şi preluarea puterii în Rusia de către comunişti, care de acolo şi-au pornit marşul victorios prin jumătate din lume. Urmările lucrării sale au marcat istoria universală până în secolul al XXI-lea.”

Aşa îşi începe Elisabeth Heresch (70 de ani) expert german în probleme ruseşti, traducător din rusă în germană şi franceză, autoare a mai multor cărţi de succes despre Rusia, cartea despre Revoluţia cumpărata şi planul ocult al revoluţiei bolşevice.

Cine a fost Alexander Parvus? Născut în 1867 în orăşelul Berezino, provine dintr-o familie de evrei negustori, a trăit la Odessa, a urmat cursurile facultăţii de economie la Zürich, se înscrie în Partidul Social Democrat German, frecventează cercurile marxiste conduse de Klara Zetkin şi Karl Kautzky, dar simultan este recrutat şi de serviciul german de informaţii externe. Ajuns în Rusia, în 1904 îl cunoaşte pe Troţki şi se implică în organizarea puciului eşuat din 1905. Este arestat şi deportat în Siberia. La scurt timp este eliberat şi revine in Germania. Împreuna cu serviciul de spionaj german se implica în planul de repatriere al lui Lenin.

Scriu editorii pe coperta a patra, preluând spuse introductive ale autoarei: „1914 a fost anul său fast. Când, după jumătate de an, războiul pe Frontul de Est încă nu era decis pentru guvernul Reich-ului german, Parvus s-a prezentat cu un plan îndrăzneţ. Acesta conţinea toate ingredientele necesare pentru a provoca, la momentul potrivit, prăbuşirea puterii de stat ruseşti şi măturarea guvernului ţarist, iar apoi înlocuirea lor cu revoluţionari docili. Sforile persoanelor implicate în acţiune până sus la Lenin le trăgea Parvus însuşi. Berlinul a acceptat această ofertă. Până la finalizare, acţiunea urma să coste guvernul Reich-ului german o sumă care, actualizată, ar reprezenta aproximativ un miliard de mărci.”

Planul a reuşit. Dar abia când, după ţarul Rusiei, impăratul Germaniei a fost şi el silit să abdice, a devenit clar că Parvus netezise calea unei mişcări care n-avea să se oprească la graniţele Rusiei.

O carte meritorie.

Elisabeth Heresch – “Documentele secrete Parvus. Revoluţia cumpărată”. Biografie. Cu 57 de reproduceri şi documente. Meteor Publishing. Traducere din limba germană de Adela Moroc. 352 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/carte-9.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/carte-9-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Planul lui Parvus conţinea toate ingredientele necesare pentru a provoca, la momentul potrivit, prăbuşirea puterii de stat ruseşti şi măturarea guvernului ţarist, iar apoi înlocuirea lor cu revoluţionari docili. O carte pe zi: 'Documentele...